EXPLICAȚIILE TÂNĂRULUI LIBERAL DAN MARINESCU PRIVIND DEMISIA SA DIN PNL VULCAN
De câtea zile, scena politică locală din Valea Jiului este intens zdruncinată de un posibil scandal în sânul organizației PNL Vulcan, cu privire la posibilitatea ca actualul lider al acestei organizații politice, Alina Anamaria Cârstoiu, să nu mai fie susținută pentru candidatura la funcția de primar, după ce un presupus sondaj politic al liberalilor ar fi evidențiat faptul că tânărul liberal Dan Marinescu ar fi mai bine cotat în rândul vulcănenilor și, în plus, că acesta ar fi favoritul PNL Vulcan, după consolidarea formațiunii poltiice odată cu primirea în partid a ”lotului Coltescu”.
Pentru că liderii organizației județene a PNL Hunedoara au precizat că Alina Cârstoiu rămâne opțiunea PNL pentru funcția de primar la Vulcan, pe rețelele de socializare a apărut informația că mai multe zeci de persoane din echipa de tineret a PNL Vulcan au luat decizia de a demisiona din partid și de a-l susține pe Dan Marinescu într-un nou proiect politic. Președintele PNL Vulcan, Alina Cârstoiu a dezmințit ieri inormația, apreciind că nici la sediul acestei organizații și la eșalonul superior de partid nu au fost consemnate demisii din PNL Vulcan, în ultimele zile.
Pe fondul acestor ”lupte de culise”, în cursul zilei de astăzi, am primit la redacție și un punct de vedere oficial al lui Dan Marinescu. Întrucât acesta precizează din start că, prin acest demers, dorește să lămurească mai multe aspecte legate de controversatul scandal intern de la PNL Vulcan, găzduim, în cele ce urmează, punctul de vedere exprimat de Dan Marinescu.
”Dragi vulcăneni,
În urma ultimelor declaraţii apărute in presă la adresa mea aş vrea să lămuresc câteva aspecte. În primul rând eu nu am solicitat candidatura mea la postul de primar in urma unui sondaj apărut pe Facebook sau in mediul on-line ci in urma unui sondaj de stradă care mă dădea ca şi principal contracandidat impotriva actualului primar. Sondajele din spaţiul on-line au apărut după ce eu am cerut dreptul de a candida pentru funcţia de primar din partea PNL Vulcan însă doamna Alina Cîrstoiu încearcă să denatureze subiectul ducându-l într-o direcţie greşita fără a recunoaşte însă că 80% din cei prezenţi la ultimile şedinţe au fost de acord cu întocmirea unui nou sondaj în care
sa apar şi eu iar cel care este mai bine cotat să meargă ca şi candidat din partea PNL pentru funcţia de primar dar dânsa a refuzat categoric. Această cerere din partea mea şi aprobată de majoritatea membrilor din organizaţia PNL Vulcan apare in urma neîncrederii şanselor de câştig, pentru PNL, ale funcţiei de primar, in frunte cu Alina Cîrstoiu iar dânsa dacă era un lider adevărat şi ar fi crezut in şansele ei ar fi acceptat acest sondaj dar vă spun ca nici Alina Cîrstoiu nu crede in Alina Cîrstoiu şi tind să cred ca urmareşte doar interesul personal şi nu cel al partidului.
Aruncarea cu noroi şi încercarea de denigrare la adresa mea din ultima vreme a unora cu conturi false in spaţiul on-line denotă faptul că cineva se teme de mine insă nici eu nu le cunosc motivele doar le bănuiesc, dar cum spunea si Eminescu “Cel mai mare pacat al oamenilor este frica, spaima de a privi în faţă ş-a recunoaşte adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte”. Sunt dezamăgit de unele declaraţii făcute de oameni care ma cunosc si pe care eu ii respect dar afirmă ca eu aş face jocurile cuiva, fără a sta de vorbă cu mine, şi vă spun direct că nu fac jocurile nimănui ci fac doar ceea ce mi se pare normal să fac, o poltica dreaptă, însă ei au ales sa facă declaraţii politice trecând peste faptul ca îmi cunosc verticalitatea, integritatea şi demnitatea umană. Alţii nici nu mă cunosc şi spun despre mine lucruri despre care nici eu nu ştiu că le-am făcut însă asta denotă încă o dată că mulţi nu ştiu să facă o politica de bun simţ ci singurele lor arme nu sunt realizările ci denigrarea adversarului de care se tem mai mult.
Dragii mei, cu toţii avem o obligaţie morală de a fi buni profesionişti nu de frica unei terţe persoane, ci pentru că în fiecare seară înainte să ne culcăm trebuie să vorbim cu conştiinţa noastră. (…) Eu m-am implicat în politică pentru a face ceea ce trebuie nu ceea ce se poate,
pentru ca nu exista nu se poate ci doar nu vreau !’ In Primaria Vulcan sunt oameni profesionisti dar nu au lideri adevarati care sa-i indrume ! Eu fac parte din categoria oamenilor care au crescut cu sintagma „Voi sunteţi viitorul”, de când am auzit asta viitorul pare să nu fi venit încă. S-o fi pierdut pe drum?”, (…) Mă uit la fetiţa mea frumoasă şi mă gândesc cu un nod în gât la momentul în care ea va avea de ales să îşi contruiască o viaţă într-o ţară străină sau să rămână, aici, acasă. Sau ma gandesc la părinții care se despart de copii cu lacrimi în ochi pe aeroport ! Dacă ne dorim cu adevărat o schimbare haideți sa o facem și sa nu ne „îmbatam cu apa rece”, sa nu ne mințim pe noi înșine! Sa fim oameni verticali, sa fim oameni drepți, oameni de caracter !
La Primăria Vulcan avem nevoie de o administraţie corect funcţionala prin ” transparenţă, profesionalism şi echitate „. Am spus că dacă nu voi candida din partea PNL voi candida oricum şi asta voi face nu pentru că vreau “ciolanul” cum spun unii ci pentru că vreau o schimbare in adevaratul sens al cuvântului. În urma evenimentelor petrecute in ultima perioada la PNL Vulcan şi a declaraţiilor făcute de doamna Alina Cîrstoiu cât şi a domnului preşedinte al PNL Hunedoara privind faptul că nu exista vreo şansa ca eu sa candidez din partea PNL, indiferent de rezultatul sondajelor de stradă, îmi declar public demisia din PNL Vulcan alături de alte câteva zeci de membri atât din rândul tinerilor liberali cât şi a seniorilor, demisii pe care le vom depune şi inregistra la sediul PNL Vulcan in decursul acestei săptămâni. In acelaşi timp din prisma faptului că mă ghidez după principii liberale şi nu agreez traseimul politic îmi voi păstra principiile universal valabile precum cinstea, onestitatea, integritatea şi demnitatea umană şi voi candida independent pentru pozitia de primar al Municipiului Vulcan nu din dorinţa de putere ci din dorinţa de a face o schimbare reala in acest oraş, o schimbare in bine in adevăratul sens al cuvântului pentru locul unde m-am născut şi am crescut, Valea Jiului – Vulcan, deoarece consider că societatea în care trăim poate fi schimbată in mod radical prin profesionalism, transparenţă şi respectarea principiilor mai sus menţionate.
Mergem inainte !”
Dan Constantin Marinescu
[slideshow_deploy id=’19869′]
« Traian Băsescu vine la Deva (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Prima grădiniță de nivel european din Valea Jiului e pregătită de inaugurare la Lupeni »