Arhitectul șef al Devei, declarat incompatibil

Ana Maria Kalauz, arhitect-șef în cadrul Primăriei Municipiului Deva, a fost găsită în incompatibilitate la verificarea derulată de Agenția Națională de Integritate.

ani.r5bsdeyniq-794x445

Aceasta, în perioada exercitării funcției publice de conducere, a avizat două autorizații de construire pentru executarea lucrărilor al căror proiectant este S.C. KEOPS URBAN PROIECT S.R.L. (societate în cadrul căreia soțul acesteia a deținut funcția de administrator și calitatea de asociat, în perioada 24 martie 2005 — 5 mai 2014). ”Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 potrivit căruia ‘Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situații: …c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie sa le ia în exercitarea funcției publice’ și dispozițiile art. 79, alin. (2) din Legea nr. 161/2003 potrivit căruia ‘În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și sa-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștința”, arată ANI.

Arhitectul șef al Devei a fost anunțat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistat sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ana Maria Kalauz a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

[slideshow_deploy id=’24093′]