O noua expertiză informatică dispusă în „Dosarul Sucilă”

Expertiza informatică în dosarul în care Adrian Sucilă este judecat pentru pornografie infantilă trebuie refăcută, au dispus magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia.
 
Iniţial, judecătorii de la instanţa de apel au dispus doar clarificarea unor aspecte din expertiza efectuat în cauză încă de la instanţa de fond – Judecătoria Petroşani, însă în cele din urmă a fost nevoie de refacerea totală a documentului. Potrivit apărătorului lui Adrian Sucilă, avocatul Daniel Tomescu, expertul despemnat de Ministerul de Interne s-a detaşat la DNA şi nu mai poate completa raportul de expertiză. În plus, instanţa a cerut ca de această dată expertiza să fie efectuată de un expert desemnat de Ministerul Justiţiei. Decizia de refacere a expertizei vine după ce s-a constatat că majoritatea fişierelor apăreau ca fiind modificate înainte de crearea lor. De asemenea, apăreau neconcordanţe între data de creare, accesare, vizualizare şi instanţa de apel a dispus să se lămurească aceste aspecte. Judecătorul de caz a reţinut că o parte a fişierelor ar fi fost stocate şi pe un hard disk, dar acestea erau şterse, nu mai existau într-un spaţiu accesibil publicului, fiind găsite cu un soft special, aspect care, la fel, trebuie lămurit. Pentru desemnarea unui nou expert, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat un nou termen de judecată pentru săptămâna viitoare.
La Alba Iulia se judecă apelul declarat de Adrian Sucilă la sentinţa de condamnare pronunţată de Judecătoria Petroşani, asta deşi poliţistul ar fi vrut să strămute cauza, dar cererea i-a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel în luna noiembrie 2014, dar există mai multe noi probe care trebuie analizate de instanţă.
La Judecătoria Petroşani, Adrian Sucilă a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.
[slideshow_deploy id=’24093′]
foto:comisarul.ro