Cros în Cetatea Regală a Hațegului

 

Trei zile mai au la dispoziție iubitorii de alergare pentru a se înscrie la un eveniment derulat în Țara Hațegului, în urma căruia pe lângă mișcare, participații pot descoperi istoria regiunii.

cros-hateg-1-800x600

 

 

 

Crosul va avea loc vineri și sâmbătă, 22 – 23 aprilie 2016 şi este organizat pe traseul de acces la ruinele Cetăţii Regale a Haţegului, traseu realizat de voluntari în anii trecuți. Competiţia este structurată pe două secțiuni, una adresată copiilor și cealaltă adulților.

Astfel, Minicrosul „Adaconi” va avea loc pe 22 aprilie de la ora 10 în Pădurea Haţegului și este organizat în parteneriat cu Colegiul Național „I.C. Brătianu” Hațeg.  Crosul Cavalerilor „Geraico” se va desfăşura sâmbătă, 23 aprilie, pe o distanţă de aprox. 7 kilometri și se adresează adulților. Startul va fi dat de la Popasul Zimbrul și va urma traseul până la Cetatea Regală și apoi până în centrul Orașului Hațeg.

Cele două secțiuni se vor desfăşura pe câte trei categorii de vârstă. Pentru fiecare categorie de vârstă vor fi premiaţi câştigătorii locurilor I, II şi III.

Concurenţii se vor putea înscrie doar la una dintre cele două secțiuni, până pe data de 09 aprilie 2016. Totodată, formulare de înscriere se găsesc și la sediul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului din Hațeg.

Evenimentul este susţinut de Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului și Asociaţia Drag de Haţeg, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Colegiul Național „I.C. Brătianu” Hațeg, Primăria oraşului Haţeg și Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală.

[slideshow_deploy id=’13837′]



(Următoarea știre) »