Expoziția comemorează victimele unuia dintre cele mai terifiante masacre din istoria românilor, pe care cercetătorii l-au considerat un adevărat „Katyń românesc”. La 1 aprilie 1941, chiar în ziua de Paște, 3.000 de români din nordul Bucovinei, teritoriu pe care România a fost obligată să-l cedeze cu un an înainte Uniunii Sovietice, au fost uciși de trupele sovietice NKVD aproape de localitatea Fântâna Albă, la 3 kilometri de frontiera cu România, în timp ce încercau să se întoarcă în țara-mamă.

 „Prin această expoziție, vreau să contribui la readucerea în discuție, atât în actualitatea din România, cât și în cea europeană, a acestui tragic eveniment istoric al țării noastre care ne-a fost ascuns de sovietici în toată perioada comunistă, cu largul sprijin al regimului opresiv de la București. Acum, la 75 de ani de la odiosul masacru, în care peste 3.000 de români nevinovați au fost uciși în drumul lor spre țara-mamă, românii trebuie să-și cunoască adevărata istorie națională, iar liderii europeni, dar și fiecare european în parte trebuie să afle cât de scump a plătit poporul român prețul unor decizii la care nu a luat parte. Istoria nu trebuie uitată”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan, după deschiderea oficială a expoziției.

Ca urmare a semnării Pactului Ribbentrop – Molotov la 23 august 1939, România a fost obligată, în 1940, să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei și Basarabia. Odată cu această alipire teritorială, 3 milioane de români s-au pomenit dintr-o dată trăind pe pământ străin.

NKVD a lansat, potrivit martorilor, o campanie de exterminare a românilor care doreau să se reîntoarcă în țara-mamă și pe care îi considera trădători și a lansat zvonuri în satele și orașele de la frontieră potrivit cărora autoritățile sovietice le-ar fi permis celor care doresc să treacă liber frontiera spre România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941, chiar în ziua Paștelui, mii de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni) și-au abandonat casele și agoniseala de-o viață și au pornit spre frontieră. Potrivit supraviețuitorilor, au format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane. Purtând în față un steag alb și icoane, prapuri și cruci din cetină, se îndreptau pas cu pas spre noua graniță sovieto-română. Aproape de localitatea Fântâna Albă (în prezent, parte a regiunii ucrainene Cernăuți), la circa 3 km de granița română, îi așteptau trupele grănicerilor sovietici. I-au somat să se oprească, dar oamenii au ignorat somația. Mai aveau puțin și ajungeau din nou în România. Atunci soldații sovietici au tras în plin cu puști-mitralieră în mulțime. Pe cei care au reușit să fugă în pădurile din apropiere, mulți dintre ei deja răniți, i-au urmărit și i-au împușcat. Au scăpat puțini, câțiva dintre supraviețuitori povestesc astăzi despre acel moment pe care autoritățile sovietice și ruse s-au chinuit și se chinuiesc încă să-l facă uitat.

Cercetătorii spun că masacrul de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă a fost unul orchestrat de sovietici. Cadavrele românilor au fost aruncate în gropi comune care fuseseră săpate dinainte. Unele victime au fost îngropate de vii. Alţi români, prinşi la Fântâna Albă au fost arestaţi şi supuşi unor torturi cumplite. Au sfârşit într-o groapă comună dintr-un cimitir evreiesc peste care ruşii au aruncat var stins. Ca urmare, sovieticii au declanşat o operaţiune vastă de represalii împotriva românilor din Basarabia şi nordul Bucovinei. În luna iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în  Siberia şi Kazahstan. Foarte puţini au supravieţuit. Ca urmare a regimului opresiv al ruşilor, românii din Basarabia şi Bucovina s-au împuţinat considerabil.  Potrivit statisticilor oficiale, populaţia românească a regiunii Cernăuţi a scăzut cu 75.000 de persoane între recensământul românesc din 1930 şi primul recensământ sovietic în 1959. Unii cercetători susțin că sovieticii au avut un program intenţionat de exterminare a românilor.

 Sângerosul masacru de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă nu a fost recunoscut niciodată de regimul sovietic. Autorităţile ucrainene au permis pentru prima dată abia în anul 2000 oficierea unei slujbe religioase la Fântâna Albă în memoria celor 3.000 de români uciși în drumul lor spre România.

 [slideshow_deploy id=’19661′]