Cine plăteşte agentul termic livrat în zilele cu peste 25 de grade?
Aproape 30 de grade afară, la fel şi în calorifere. Petroşănenii s-au topit, la propriu, zilele aceste când termperaturile exterioare au ajuns chiar până la 28 de grade. Chiar şi în aceste condiţii, agentul termic a fost furnizat în continuare.
“Am făcut o comandă către Paroşeni prin care am cerut energie termică până în data de 8 aprilie, urmând ca în funcţie de condiţiile atmosferice să prelungim comanda pentru cantitatea de gigacalorie necesară pentru asigurarea confortului termic în locuinţe. Până pe la jumătatea lunii agentul termic va fi furnizat pe timpul nopţii”, a declarat Ovidiu Munteanu, director SC Termoficare SA Petroşani.
Paradoxal este faptul că pe timpul iernii când termperaturile au fost geroase abonaţii serviciului de termoficare au îngheţat ba din cauza avariilor, ba pentru că la termocentrala Paroşeni nu exista stocul de cărbune necesar. Acum, când temperaturile se apropie de cele din iulie, abonaţii acestui serviciu încă mai beneficiază de agent termic.
[slideshow_deploy id=’22083′]