Utilitate și aspect estetic pentru strada Nicolae Titulescu din Vulcan
La Vulcan, se lucrează în ritm intens la modernizarea trotuarelor de pe cele două sensuri ale străzii Nicolae Titulescu (DN 66A), acesta fiind unul dintre cele mai importante proiecte de investiții ale anului 2016 în municipiul Vulcan.
Primarul municipiului Vulcan, apreciază că refacerea infrastructurii pietonale pe Nicolae Titulescu a fost privită de echipa de proiect și execuție din mai multe perspective. ”Prioritar a fost desigur să refacem trotuarele, însă în mod diferit față de celelalte realizate până acum. Am optat pentru pavele la fel ca și în alte părți ale municipiului însă… ne-am gândit că un plus de siguranță pietonală este binevenită… numărul mare de elevi care circulă în această zonă și accidentele rutiere dramatice petrecute de-a lungul anilor sunt argumentele care ne-au determinat să optăm pentru balustradele din lemn”, explică Gheorghe Ile schimbările pe care acest proiect le are în vedere și care sunt, de la o zi la alta, tot mai vizibile.
Gheorghe Ile mai arată că, în plus, pentru a nu uita că această arteră a fost odinioară principala cale de traversare a Vulcanului către Centrul Vechi, a fost adoptată soluția montării unor balustrade de lemn lăcuit, care dau nu doar utilitate, ci și un aspect urbanistic plăcut.
Chiar și în aceste condiții, primarul municipiului Vulcan recunoaște că apariția acestor balustrade a fost primită în mod diferit de cetățeni. ”Este bine să fie astfel. Este bine să avem opinii diferite. Important este ca rezultatul acestei noutăți urbanistice să ne dea certitudinea că eliminăm în totalitate orice eveniment rutier care poate pune în pericol viața cetățenilor și că aspectul estetic al zonei cunoaște la rândul său conotații pozitive”, mai spune Gheorghe Ile.
Proiectul privind modernizaea străzii Nicolae Titulescu va continua pe tot parcursul acestui an. După fnalizarea primului tronson de lucrări, pe porțiunea cuprinsă din zona Coroești până la Colegiul Tehnic, vor demara lucrările și la cealaltă jumătate de drum, de la Colegiul Tehnic și până în dreptul Școlii generale Teodora Lucaciu.
[slideshow_deploy id=’19869′]