Punctul de sacrificare a animalelor din Piaţa Petroşani, reverificat
Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară Hunedoara vor să se asigure că punctul destinat sacrificării mieilor din cadrul Pieţei Centrale Petroşani, respectă normele, deși a fost autorizat înainte de Paștele catolic.
”Punctul de sacrificare din cadrul pieței a funcționat doar pentru câteva zile, așa am primit autorizația de la DSV Hunedoara. Acum, de Paștele ortodox se face o nouă verificare și va fi autorizat din nou. Nu sunt probleme, noi îndeplinim toate condițiile”, a declarat, Sorin Crețu, șeful Administrației Piețelor Petroșani. Punctul va funcționa de miercuri și până sâmbătă, în săptămâna sărbătorilor pascale. Pe de altă parte, pentru Paştele ortodox, deja mai mulţi crescători de ovine au anunţat că îşi vor desface produsele la Petroşani. ”Anul acesta vor fi mulți crescători care vor comercializa miei și prețurile vor fi destul de mici pe kilogramul de carne. Crescătorii nu vor putea ține la preț pentru că mieii sunt deja mari, sărbătorile fiind destul de târziu, în mai, iar cererea va fi pentru cantități mai mici. Cel mai probabil, oamenii vor cumpăra câte o jumătate de miel și nu unul întreg cum s-ar fi întâmplat dacă Paștele ortodox ar fi căzut la începutul lunii aprilie”, a mai precizat Crețu.
[slideshow_deploy id=’27028′]