Autoritatea Electorală cere sprijinul presei pentru organizarea alegerilor din 2016
Prin intermediul unei scrisori deschise primite la redacție, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a demarat, încă de la finalul anului 2015, o amplă campanie de informare a cetățenilor români cu privire la modificările legislative din domeniul electoral, pe fondul intrării în vigoare a Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaților, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Autorităţii Electorale Permanente, a Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 și a Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
”În acest efort de informare a cetățenilor români cu privire la drepturile și responsabilitățile lor în procesul electoral este necesar un parteneriat activ între Autoritatea Electorală Permanentă și reprezentanții presei române. Vă rugăm să fiți alături de noi în transmiterea rapidă, în forma cea mai corectă și utilă a informației de interes electoral către cetățeni. Aceștia au nevoie de noi și de dumneavoastră pentru a fi informați corect și în timp util”, precizează Ana Maria Pătru, președintele AEP.
În altă ordine de idei, Autoritatea Electrorală Permanentă informează că este în curs de desfășurare procesul de recrutare a membrilor Corpului experților electorali, din rândul cărora urmează să fie desemnați, prin tragere la sorți computerizată, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora, respectiv a operatorilor de calculator în secțiile de votare.
[slideshow_deploy id=’17636′]