duminică, aprilie 10th, 2016

 

La CEH se experimentează săptămâna de lucru de 4 zile

CEH introduce o nouă metodă experimentală, prin care dorește reducerea cheltuielilor din fondul de salarizare. În acest sens, mai bine de jumătate din salariații Companiei vor lucra, începând de luni, 11 aprilie, doar 4 zile pe săptămână, urmând a fi plătiți corespunzător noului program de lucru. Decizia a fost adoptată astăzi de adminstrația CEH care speră că măsura se va reflecta şi într-o reducere a salariilor pentru această categorie de angajaţi, care va fi plătită proporţional cu timpul de muncă. Astfel, până la finele lunii aprilie, personalul indirect productiv dinCItește mai departe


Premierul Dacian Cioloș despre posibilele soluții pentru Valea Jiului

Guvernul României a făcut publică stenograma discuțiilor din cadrul întâlnirii pe care primul minstru Dacian Cioloș a avut-o cu reprezentanții primarilor din cadrul Asociației Orașelor din România, respectiv Asociației Municipiilor din România.  Iată ce spune Primul Ministru despre problemele ridicate de primarii Văii Jiului și posibilitățile de soluționare a acestora: ”Legat de Uricani, Petrila şi zona Văii Jiului, o să vină domnul vicepremier şi, o să văd, poate şi cu ministrul economiei, al energiei, cu ministrul fondurilor europene, pentru că am avut deja o discuţie cu câţiva miniștri în guvern.CItește mai departe


Cum a reușit regizorul Victor Ioan Frunză să demonstreze că numele de cod al Văii Jiului nu este ”durere”, ci ”bucurie” !

Nu m-am îndoit nici o clipă de faptul că premiera cea mai așteptată din actuala stagiune teatrală de la Petroșani va fi încă un mare succes al minunaților actori ai Teatrului ”Ion D. Sârbu” din Petroșani. În definitiv, pe lângă o echipă de actori excepțională, piesa ”Anastasia – poveste de cartier” beneficia de direcția de scenă a reputatului regizor Ioan Victor Frunză (cel mai bun regizor român al anului 2015, în viziunea UNITER) dar și de scenografia și costumele create special pentru această punere în scenă, de către Adriana Grand.CitisemCItește mai departe


Petroşani. Şeful unui CAR a scos peste 100 de credite cu acte false

Totul a ieșit la iveală după ce mai multe persoane, majoritatea pensionari,  s-au trezit că sunt datoare la o instituție de credit nebancară și li s-au pus poprire pe conturi pentru neplata ratelor. Victimele au mers să ceară lămuriri pentru ce li se rețin bani din pensie și așa au aflat că au scos credite cuprinse de la câteva mii de lei și chiar de peste zece mii de lei. Metodele folosite de suspecți întreg orice imaginație. Potrivit unor surse, suspecta angajată la CAR avea complici care puteau pune mânaCItește mai departe


Gili Lankanfushi, cel mai spectaculos hotel din lume- FOTO/VIDEO

FOTO: Simon Clancy/Flickr FOTO: Simon Clancy/Flickr TripAdvisor, una dintre cele mai mari platforme online de rezervări de vacanțe a publicat un top al celor mai votate hoteluri de către turiști. Iar pe primul loc a ieșit resortul Gili Lankanfushi, din Maldive. E considerat un hotel de lux, iar serviciile și priveliștea sunt de cel puțin cinci stle. Complexul cuprinde 45 de vile, toate pe apă. În pachetul de cazare intră diverse servicii de relaxare, precum spa, masaj scuba diving. Puteți lua cina în diverse locuri deosebite de pe insulă sau văCItește mai departe


Vrei să circuli în siguranță? Află ce sfaturi ne dau polițiștii!

IPJ Hunedoara recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație și indicațiile polițiștilor rutieri. Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere nedorite, conducătorii auto sunt sfătuiţi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic; se recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, în cazul în care vizibilitatea este redusă. Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă şi să menţină o distanţă mai mare între maşinaCItește mai departe


Iuliu Winkler, reales președinte al UDMR Hunedoara

Europarlamentarul hunedorean a fost reales, în urma conferinței județeane de alegeri a organizației Hunedoara, în funcția de președinte. Tot în cadrul manifestării au fost validați candidații UDMR la alegerile locale din iunie. Astfel, UDMR va avea liste de consilieri județeni și locali în județul Hunedoara. Pentru municipiul Deva, UDMR va propune o listă de consilieri locali, dar nu va avea candidat de primar. În schimb, în municipiul Hunedoara, UDMR va avea o listă de consilieri locali și un candidat la Primărie. La alegerile din organizația hunedoreană a participat și președinteleCItește mai departe


Brânduşe scos din cărţi? Sondaj de opinie pentru candidatul PNL Lupeni

  Candidatul PNL la Primăria Lupeni, Constantin Brânduşe, este la un pas de a fi schimbat. Problemele sale din ultima perioadă i-au făcut pe şefii organizaţiei judeţene să reconsidere o eventuală candidatură a acestuia la primăria condusă de aproape 20 de ani de social-democratul Cornel Resmeriţă. Un sondaj de opinie va avea loc în următoarea perioadă la Lupeni pentru a stabili cine va fi candidatul PNL care îl va înfrunta pe Cristian Resmeriţă la alegerile locale. “La Lupeni se impune o cercetare sociologica. Ne-am propus sa revenim asupra acestui sondaj,CItește mai departe


120.000 de lei pentru Catedrala „Sf. Prooroc Ilie” din Petroşani

Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat, la ultima şedinţă în plen, nu mai puţin de 120.000 de lei pentru ridicarea măreţului locaş de cult. „Am sprijinit diferite lăcaşe de cult din Valea Jiului, funcţie de urgenţe şi funcţie de necesităţi. Cea mai mare sumă a primit-o viitoarea catedrala Sf. Prooroc Ilie din Petroşani, respectiv 120.000 de lei, dar şi alte lăcaşe de  cult, pentru că sunt în total 29 care au primti finanţare pentru diverse lucrări”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David. Banii se alătură celor care vin deCItește mai departe


50.000 de lei trebuie să recupereze CJ Hunedoara de la Știința Petroșani

  Nici după patru ani de la constatarea neregulilor financiare și a finanțării ilegale, Consiliul Județean Hunedoara nu a recuperat banii de la Clubul Sportiv Știința Petroșani. Este o sumă uriașă alocată ilegal celor de la Știința Petroșani, după cum au stabilit inspectorii Curții de Conturi  care, dacă ar fi rambursată,  ar trimite clubul direct în faliment. Pe de altă parte, situația este cu dus – întors și asta pentru că până nu își va recupera banii de la clubul sportiv petroșănean, Consiliul Județean Hunedoara nu poate finanța activitatea sportivăCItește mai departe


SAPTAMANA VIITOARE SE IA CURENTUL IN JUDETUL HUNEDOARA. ENEL A ANUNTAT STRAZILE SI LOCALITATILE UNDE SE INTRERUPE ENERGIA ELECTRICA

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 11 Aprilie 2016 Localitatea MERIȘOR 09:00 – 16:00 Localitatea LUPENI, strada 9 Mai 09:00 – 16:00 Municipiul PETROȘANI, strada Câmpului, SC CONSMIN 09:00 – 16:00 TEIU; LĂPUGIU DE JOS; OHABA; FINTOAG; COSEȘTI; HOLDEA; COȘEVIȚA 09:00 – 18:00 Localitatea BARZA (parțial) 09:00 –CItește mai departe


Rugby. Victorie pentru Ştiinţa Petroşani

Ce sport poate fi mai frumos decât acela tratat cu respect şi demnitate? În numele sportului şi pentru frumuseţea lui se pierd ani din viaţă, se sacrifică timpul dedicat familiei, se suportă durere şi se strânge din dinţi la fiecare accidentare. Sportul aparţine celor care cred în propriile puteri, aparţine celor pentru care limita este doar un test care îşi cere sacrificiul, însă nu este obstacol de netrecut. După ce au câştigat Divizia Naţională de Seniori şi au făcut ca Petroşaniul şi Valea Jiului să răsune de glorie, a venitCItește mai departe


Firmele cu peste 20 de angajați, controlate de ITM Hunedoara

Acțiunile de control au avut loc la finele lunii trecute, iar inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au vizat verificarea respectării de către angajatori a prevederilor Legii 62/ 2001, legea dialogului social. Conform prevederilor acestei legi, angajatorii (autorități și instituții publice precum și persoane juridice care au mai mult de 20 de salariați) au obligația de a iniția negocierea acestor contracte colective de muncă. Au fost controlați în perioada amintită un număr de 30 de angajatori, din aceștia 18 nu au inițiat negocierea contractelor colective (dinCItește mai departe


LUNI VOR FI RESTRICȚII LA APĂ IN LUPENI SI HUNEDOARA

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Luni 11.04.2016 in orasul: – Lupeni – intre orele 09.30 – 15.00. Zona afectata: Cartier Braia, Vascozei si Centrul Vechi;  Motivul restrictiei: remedieri pierderi str. Eroilor, Lucaci Tiberiu, nr. 1 si reparatii in camin vane str. Ghe. Sincai zona garaje. S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. Va anuntam ca  in data de 11.04.2016  intre orele 800 – 1400 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara  dupa cum urmeaza:CItește mai departe


Primele IMAGINI de la noul magazin deschis în PETROȘANI!

Unul dintre cei mai mari discounteri de îmbrăcăminte din Polonia continuă intrarea pe piaţa din România cu un nou magazin deschis in  Petroșani.   Polonezii de la Textil Market (TXM), au inaugurat ieri un nou magazin localizat în Petroșani, pe strada 1 Decembrie 1918, blocul 69 parter (fostul magazin de încălțăminte Leonardo), oferind astfel cumpărătorilor articole de îmbrăcăminte pentru femei, bărbaţi, tineret și copii, precum și articole de uz casnic, la prețuri atractive. Curioși din fire, petroșănenii , dar și cei care au venit din alte colțuri ale Văii Jiului, au fost prezenți negreșitCItește mai departe