50.000 de lei trebuie să recupereze CJ Hunedoara de la Știința Petroșani

 
Nici după patru ani de la constatarea neregulilor financiare și a finanțării ilegale, Consiliul Județean Hunedoara nu a recuperat banii de la Clubul Sportiv Știința Petroșani.
Este o sumă uriașă alocată ilegal celor de la Știința Petroșani, după cum au stabilit inspectorii Curții de Conturi  care, dacă ar fi rambursată,  ar trimite clubul direct în faliment. Pe de altă parte, situația este cu dus – întors și asta pentru că până nu își va recupera banii de la clubul sportiv petroșănean, Consiliul Județean Hunedoara nu poate finanța activitatea sportivă de aici.  
Situația ingrată este recunoscută de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Adrian David: „ La secția de rugby suntem în aceeași situație ca și anii trecuți. Datorită unor finanțări ilegale constatate de către Curtea de Conturi, suntem în imposibilitatea de a sprijini această activitate. Este vorba despre o finanțare acordată în anul 2011 de către CJ Hunedoara, în valoare de 50.000 de lei, pe un act adițional al unei alte hotărâri, în baza Legii 350″.
Consiliul Județean Hunedoara a acționat în instanță această decizie a Curții de Conturi, dar a pierdut, așa că trebuie să recupereze banii de la clubul sportiv petroșănean.
[slideshow_deploy id=’17217′]