Amenzile aplicate de Consiliul Judeţean celor de la ZMK se transformă în procese
Consiliul Judeţean Hunedoara este chemat în judecată de operatorul de transport în comun ZMK. La mijloc sunt amenzile aplicate după retragerea maşinilor de pe traseul Petrila – Petroşani.
Scandalul fără precedent în transportul local din Valea Jiului a izbucnit la jumătatea lunii ianuarie, când societatea de transport în comun ZMK şi-a depus licenţa pentru traseul Petrila –Petroşani. Potrivit declaraţiilor de la vremea respectivă, decizia a fost luată în principal din cauza taximetriştilor autorizaţi în număr foarte mare, care circulau de multe ori ilegal şi neconcurenţial în regim de maxi-taxi. Oficialii CJ Hunedoara au încercat să rezolve problema pe cale amiabilă şi au chemat la discuii operatorul de transport în comun, însă fără rezultat.
Nici chiar decizia de a aplica sancţiuni, în valoare de 10.000 de lei pe zi pentru nerespectarea clauzelor concensiunii traseului în ceea ce priveşte termenul de 60 de zile de la notificare, nu au avut efectul scontat. Reprezentanţii firmei au precizat că, indiferent de sancţiunile aplicate, nu se mai întorc niciodată pe acest traseu şi a sta tocmai din cauza neregulilor grave, care nu au fost remediate de autorităţile competente. Firma de transport în comun a reclamat că organele abilitate, cărora li s-a semnalat nu o dată problema, nu au intervinit cu adevărat pentru a opri activitatea neloială şi nelegală a taxiurilor „pirat”, ale căror încrengături mergeau până în interiorul administraţiei publice locale.
Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara nu a făcut, însă rabat, şi a aplicat sancţiuni pentru nerespectarea termenului, de 10.000 de lei pe zi până când activitatea de transport pe ruta Petrila – Petroşani a fost preluată de curse speciale. În total, spune preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, s-au dat 4 amenzi de câte 10.000 de lei fiecare. ZMK a acţionat însă în instanţă administraţia publică judeţeană, două cauze fiind deja înregistrate pe rolul Judecătoriei Petroşani având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie.
[slideshow_deploy id=’30675′]
« Suspiciuni. Legea pensiilor pentru jurnalişti a lui Vochiţoiu, „mulată” pe profilul unei singure uniuni profesionale! (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Retroparada Primăverii adună bijuteriile pe patru roţi, la Petroşani »