Cornel Resmeriţă şi Adrian Gărdean au fost trimişi în judecată de DNA
DNA a finalizat cercetările în dosarul care îi vizează pe primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, Alin Condoiu – şeful Compartimentului Achiziţii din Primăria Lupeni şi omul de afaceri Adrian Gărdean. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara.
În acest proces este atrasă, ca parte responsabil civilmente, şi societatea Termogaz Company Haţeg, prin administratorul judiciar Heral Consult IPURL Orăştie. Lucrarea penală a fost instrumentată de DNA, iar procurorii anticorupţie spun că primarul Cornel Resmeriţă ar fi primit „cu dedicaţie” fonduri de la MDRT, condus de Elena Udrea, pe care le-a direcţionat către Termogaz Company, societate controlată de Adrian Gărdean, în baza unui contract supraevaluat.
Banii veneau de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului MDRT, condus de Elena Udrea, au spus anchetatorii. Lui Cornel Resmeriţă i se impută un prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei.
„La data de 11.11.2011, municipiul Lupeni a atribuit societăţii Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanţat cu fonduri ale M.D.R.T., având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja. Inculpatul Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, împreună cu şeful biroului de achiziţii şi investiţii al primăriei, a atribuit contractul fără licitaţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice şi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era de 8.318.490 lei, aşa cum rezulta din proiectul tehnic pe care Primăria Lupeni îl realizase anterior. Diferenţa de 2.577.869,11 lei reprezintă prejudiciu pentru persoana vătămată municipiul Lupeni. Cea mai mare parte a preţului, respectiv 8.100.000 lei, a fost achitată la data de 21.12.2011, folosind fonduri alocate de M.D.R.T. în regim de urgenţă, iar 3 milioane lei din această sumă obţinută a fost transferată către S.C. Europlus Computers S.R.L., pentru acoperirea unui credit bancar contractat pentru organizarea unei „Galei Bute”. Diferenţa până la valoarea integrală a contractului a fost achitată în mai multe tranşe până la data de 19.09.2013″, au spus procurorii anticorupţie.
[slideshow_deploy id=’22083′]
« Hoți prinși în Lupeni, în timp ce fugeau cu bunurile furate (Știre anterioară)
(Următoarea știre) România, condamnată din nou la CEDO în legătură cu Dosarul Revoluţiei. 45 de persoane vor primi câte 15.000 de euro daune »