Ministrul Energiei – contrazis de un lider al minerilor

 

Ministrul Victor Grigorescu a anunțat o concluzie finală asupra Complexului Energetic Hunedoara și a rolului pe care cărbunele îl va juca în setarea securității energetice pentru anii care urmează. Grigorescu este coinvins că există soluții pentru huila din Valea Jiului.

56585901682ccf266fd5084a

”Comitetul pentru activitatea minieră, condus de Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a analizat documentele și activitatea Complexului, le-a coordonat cu țintele viitoare din Strategia Energetică și se pregătește pentru un raport final. Sunt convins că e chestiune de scurt timp până când vom pune în discuție soluția pe care o avem pentru viitorul exploatării miniere în Valea Jiului. Aveam nevoie de o analiză așezată și echilibrată pentru a ne asigura că nu vom repeta greșelile trecutului când s-au ales soluții care nu au făcut decât să adâncească problemele financiare și să crească incertitudinea socială”, a declarat, Victor Grigorescu, ministrul Energiei. Declarațiile sale optimiste sunt privite cu neîncredere de un lider sindical de la minele aflate pe program de închidere.

Laszlo Domokos susține că mineritul de huilă a fost condamnat la închidere.

”Basme,domnule ministru! În 2010 am fost împărţiţi în viabili şi neviabili. În 2016, aceeaşi regizori( în mare parte) refac filmul mineritului, doar că astăzi toţi actorii sunt neviabili. Concluzia finală este trasată demult și mineritul de huilă se va închide! Sau nu avem curajul să o spunem? Acest Comitet, la care am participat la o singură şedinţă( în calitate de invitat, chiar dacă am fost informat că fac parte din Comitet) unde probabil am deranjat prin poziţia mea, are rolul de a scoate în evidenţă necesitatea accesării de subvenţie pe un program de închidere până în 2018 pentru cele 4 mine ,,viabile”. Credeţi că vom putea păcăli Comisia Europeană încă odată? Asta e întrebarea, că noi nu mai contăm, noi ne păcălim singuri demult”, conchide Domokos.

[slideshow_deploy id=’17636′]