Noi surprize la PNL?
Cu câteva săptămâni înainte, directorul de campanie al Partidului Naţional Liber, Adrian David, anunţă că vor fi surprize în privinţa candidatului de la Aninoasa. Urmează ca săptămâna viitoare să fie lansaţi candidaţii din localităţile Petrila, Vulcan şi Lupeni. Potrivit oficialilor PNL, Constantin Brânduşe rămâne în cursa electorală pentru funcţia de primar.
“Lansarea candidaţilor la Vulcan, Alina Anamaria Cârstoiu şi la Lupeni domnul Constantin Brânduşe va avea loc în data de 21 aprilie 2016, ora 17 pentru Vulcan la cinematograful Luceafărul, ora 19 la Lupeni, restaurantul Montana. La Petrila, domnul Ilie Păducel se lansează în data de 22 aprilie la Casa de Cultură la ora 17. La Aninoasa şi Vulcan, lansările vor fi în cursul lunii mai. La Aninoasa o să avem şi o surpriză. Dacă ar fi fost cu tir cu arcul (Viorel Hăbian-n.r.) nu mai era o surpriză. Va fi o surpriză la care nu vă aşteptaţi”, a declarat, Adrian David, directorul de campanie al PNL.
Localităţile cu miza cea mai importantă pentru Partidul Naţional Liberal sunt municipiile Vulcan şi Lupeni, iar pentru a-şi asigura victoria candidaţilor Tiberiu Iacob Ridzi oferă servicii de consiliere.
“Lupeniul şi Vulcanul sunt mize importante pentru noi în această campanie. Dorim să câştigăm la Vulcan şi la Lupeni. Acesta este targetul care ni s-a impus de domnul preşedinte Ţîmpău şi avem nevoie de performanţă în munca noastră şi de această zonă răspund. Domnul primar Tiberiu Iacob Ridzi s-a oferit să ne consilieze, să ne ofere o expertiză în acest domeniu şi facem sondaje de câte ori este nevoie ca să ne asigurăm că direcţia spre care se îndreaptă candidaţii noştri e cea mai bună”, a mai subliniat David.
[slideshow_deploy id=’19869′]