Alianţa pentru Hunedoara şi-a lansat candidaţii pentru alegerile locale

Alianţa Pentru Hunedoara şi-a lansat, candidaţii pentru alegerile locale din vara acestui an. Lansarea acestora a avut loc la Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroşani în prezenţa preşedintelui UNPR, Valeriu Streiu. La eveniment al luat parte şi alţi deptaţi şi senatori ai formaţiunii politice.

Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara susţine că Alianţa pentru Hunedoara este formată , în primul rând, din ONG-uri şi apoi din formaţiunile politice UNPR şi PSR.

” Pentru prima dată trecem politicienii în plan secund, și cetățenii pe primul plan. Sunt două partied, Partidul Socialist Român și UNPR și sunt zeci de ONG-uri. Observ cum colegi de-ai noștri din politică stau și așteaptă în spatele unei sigle de partid, privesc la televizor anumite sondaje de opinie care le conferă o siguranță și un confort așa, 30 la sută, peste 30 spre 40 și nu fac nimic, nici pentru cetățeni, nici pentru membrii lor. Dacă noi reușim ca această Alianță pentru Hunedoara să o popularizăm și să ajungă la ochii, urechile și sufletul hunedorenilor, avem de câștigat. Sigla noastră este familia, familia în județul Hunedoara este un simbol și un deziderat pentru noi. Sunt atâtea familii destrămate în județul acesta, care au fost nevoite să se despartă, plecând mama, tata, sau copiii la muncă în străinătate. Foarte mulți trăiesc, și copii și nepoți, din pensia unui miner, o pensie de 1700-1800 de  lei. E dramatic ce se întâmplă în județul Hunedoara după zeci de ani de conducere a unei sigle sau a altei sigle, am ajuns cu 100 de mii de hunedoreni mai puțini”,  a declarat Haralambie Vochiţoiu, preşedintele Alianţei pentru Hunedoara.

Vochiţoiu are un obiectiv, şi anume acela de a obţine cel puţin 15 procente din votul hunedorenilor.

Dacă mesajul nostru va ajunge la toți hunedorenii, sunt convins că vom face o surpriză plăcută. Vreau, și am dorința ca înainte de 5 iunie să pot să spun că alianța aceasta este formată din 63 de ONG-uri care reprezintă interesele a 130.752 de hunedoreni. Dacă am reușit să facem asta, vă spun că siglele vor pierde uitându-se la televizor.  Pentru că vrem să demonstrăm că nu ne plac procentele mici am și făcut cu curaj o alianță care nu ne mai lasă pragul de 5 la sută, ci ni-l ridică în mod obligatoriu la 7. Am mare încredere, având și experiența ultimelor alegeri locale când în urmă unui efort susținut, dar fără a avea atunci o echipă atât de puternică așa cum avem astăzi, am avut un scor de aproape 15 la sută. Între timp, eu am avut un mandat de senator cu niște lucruri concrete rezolvate pentru mii și mii de oameni, în continuare avem susținerea altor colegi, oameni importanți ai acestei țări, deci nu discutăm sub 15-20 la sută pe Valea Jiului. La nivelul întregului județ cred că ne vom clasa undeva, așa cum suntem și astăzi, pe poziția trei. Vom fi undeva la un procent peste 15 la sută”, a mai spus sursa citată.

Valeriu Streiu, preşedintele UNPR la nivel naţional, a ţinut să sublinieze că formaţiunea politică este a treia ca mărime.

”La nivelul județului Hunedoara suntem într-o coaliție largă, destul de inedită, din care avem mari speranțe. Ne punem marea speranță că în această campanie vom confirma faptul că suntem al treilea partid atât în ceea ce privește prezența în Parlament cât și în ceea ce privește numărul de voturi la nivel național. În UNPR lucrurile au plecat spre modernizare, spre rebranduire”, a spus Valeriu Streiu, preşedintele UNPR.

În Valea Jiului, Alianţa pentru Hunedoara va avea candidaţi în cinci din şase localităţi. Aceştia sunt Dorina Pleşcan pentru primăria Petroşani, Nicolae Ivănuş la Lupeni, Angela Stoica la Vulcan, Ilie Botgros pentru primăria Aninoasa şi Fane Băutu, candidatul pentru primăria Uricani.

 

[slideshow_deploy id=’20328′]