Post scos la concurs de Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani
Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani, Judeţul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție temporar vacantă de îngrijitor.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exercițiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii 10 clase/medii/superioare.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 29 aprilie 2016, ora 14:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 11 mai 2016, ora 09:00, proba practică;
- 13 mai 2016, ora 09:00, proba interviu.
Relatii suplimentare la sediul la secretariatul Clubului Copiilor şi Elevilor Petroşani, str. Timişoarei nr. 6, telefon 0254542954.
[slideshow_deploy id=’30675′]