Expoziție de arte plastice la Muzeul din Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, vă invită în data de 18 aprilie 2016, la ora 12.00 la deschiderea expoziției „PEISAJUL” – expoziție de arte plastice a Profesorilor hunedoreni, precum și la vernisajul expoziției-școală ,,MODA, între atemporal și efemer” a studenților de la programul de studii de licență Modă – Design Vestimentar.
În expoziție sunt cuprinse lucrări de artă plastică: pictură, grafică, artă decorativă, realizate de profesorii creatori din județul Hunedoara și piese vestimentare – mulaje realizate după tiparele originale ale costumelor din secolele XVIII – XIX, transpuse în material de studenții Facultății de Arte și Design, din Timișoara, realizate în cadrul unui proiect interdisciplinar de cercetare, coordonat de lector asociat dr. Corina Mutu în colaborarea cu asistent asociat dr. Eugenia Elena Riemschneider.
La deschiderea expoziției va avea loc și un microrecital realizat de profesori și elevi de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva (prof. Cristina Popa Morait, prof. Maria Hândorean, prof. Bianca Iacoboni, prof. Mariana Onțanu Crăciun, prof. Alina Perț Alexandrescu și elevii Carina Boldor – cls. a VI-a flaut, prof. coord. Dorina Stăncioi, Elisabeta Lita – cls. a IX-a vioară, prof. coord. Mirela Calciu).
Expoziția va fi deschisă în perioada 18 aprilie – 18 mai 2016 la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, în Sala Șemineului din Palatul Magna Curia.
[slideshow_deploy id=’19869′]