Blocurile cu lift, prioritate la anvelopare
Imobilele care sunt dotate cu ascensoare au prioritate la accesarea fondurilor europene pentru aneloparea termică. Mai multe imobile din municipiul Petroşani vor fi cuprinse într-un porgram de anvelopare termică. Au fost aprobate criteriile de prioritizare şi punctajele aferente, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se numească şi membrii comisiei care va stabili ordinea intrării la finanţare. Pentru stabilirea punctajelor au fost elaborate patru criterii.
“Blocurile de locuinţe din municipiul Petroşani, prevăzute cu lift, vor face obiectul unei cereri de finanţare distincte, criteriile de prioritizare şi punctajele fiind aceleaşi cu cele de la articolul precedent”, se arată în proiectul de hotărâre.
De la finanţare nu sunt excluse nici celelalte imobile, iar criteriile pentru stabilirea punctajelor sunt:
- Vechimea blocului/gradul de degradare – 20 puncte
- contribuţia în bani a proprietarilor -50 puncte
- materialul din care este construit blocul – 20 puncte
- taxele şi impozitele plătite la zi de către proprietari -10 puncte
Imobilele urmează a fi anvelopate prin atragerea de fonduri europene, în cadrul porgramului de dezvoltare 2014 – 2020.
[slideshow_deploy id=’27126′]