GALERIE FOTO. Petroşaniul, „teren fertil” pentru animalele de la Circul Nemeth
O lamă şi un ponei s-au născut noaptea trecută la Petroşani, în menajeria Circului Nemeth, care s-a întors la Petroşani. Asta după ce în urmă cu doi ani tot aici a venit pe lume şi un pui de cămilă, botezat Petros după numele localităţii natale, şi care a primit la vremea respectivă, din partea primarului Tiberiu Iacob – Ridzi, un certificat de naştere simbolic.
Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi a venit, joi, la circul proaspăt sosit pentru a-l vizita pe Petros, puiul de cămilă care avea doar câteva zile când a plecat din Petroşani. A găsit în schimb o cămilă adultă, pe care cu greu o deosebeai de suratele ei. Cei de la Circul Nemeth au păstrat cu grijă certificatul de naştere simbolic primit de micul pui în momentul în care s-a născut şi i l-au arătat edilului.
„E o bucurie pentru noi. La Petroşani sunt din nou cei cu circul. E surprinzător să-l văd după doi ani pe Petros, nu mă aşteptam să fie aşa de mare. E oricum cel mai mare şi cel mai frumos de aici”, a spus edilul. Va veni să vadă reprezentanţiile circului împreună cu cei doi copii ai săi, Maria şi Andrei, şi spune că sunt deja „înscrişi pe listă”.
Circul Nemeth este „cantonat” pe platoul din zona stadionului şi rămâne în Petroşani până duminică.
[slideshow_deploy id=’30675′]
« Târgul de Tradiţii Româneşti va lua locul Pieţei volante din Deva (Știre anterioară)
(Următoarea știre) ,,Şcoala Altfel” s- a mutat la Staţia de Tratare a Apei de la Jieţ »