Investițiile străine și stoparea hoțiilor- soluții pentru salvarea CEH

 

”Pomparea” unui miliard de euro în Complexul Energetic Hunedoara, în următorii zece ani, stoparea furturilor ori disciplina în muncă, sunt doar o parte din soluțiile identificate pentru salvarea mineritului și energiei din județul nostru. Aceste soluții vin de la Liderul Grupului parlamentar al UNPR și au fost prezentate viceprim-ministrului, ministrului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Grigore Borc și secretarul de Stat în Ministerul Energiei, Corina Popescu.

ceh

”Elaborarea unei legi speciale, prin care să se prevadă ca energia electrică produsă pe bază de huilă să aibă o cotă reglementată de 4,8-5% din piața de energie românească, ar putea salva CEH, din punct de vedere economic. Ar fi perfect, ca pe o piață liberă a energiei, să ne producem 4,8% ? 5% (energie, n.r.), de atât avem nevoie, la un preț reglementat. Această concesie pe care ne-ar face-o Bruxelles-ul, împreună cu introducerea disciplinei organizatorice și a muncii, stoparea fraudelor ? de la firul ierbii, ar salva CEH și l-ar duce preț de 40-50 de ani în față, cât există resurse de huilă”, a declarat Haralambie Vochițoiu. Un alt subiect important, abordat în cadrul întrevederii a fost și Memorandumul depus la Guvern, de către Scharfstein Group, document ce prevede un viitor parteneriat cu statul român, în scopul de a susține financiar activitatea derulată de Complexul Energetic Hunedoara, pe o perioadă de 10 ani, cu aproximativ un miliard de Euro. În același timp, viceprim-ministrul vrea să colaboreze cu Comisia parlamentară înființată cu privire la situația complexurilor energetice CEH și CEO.

[slideshow_deploy id=’20328′]