duminică, aprilie 24th, 2016
Valea Jiului scrie istoria. Istoria închiderii minelor
1840 – 2018. Exploatarea huilei în Valea Jiului a început în anul 1840. În anul 1840, baronul Victor Maderspach, moştenitorul unor mari proprietăţi în Valea Jiului, descoperă pe fundul văilor din proprietăţile sale aflorimentele unor stratede cărbune. În anul 1840, frații Hoffmann si Karol Maderspach au început exploatarea la suprafata a zăcământului de carbune de la Vulcan, Petrosani si Petrila. În anul 1854 inițiatorii exploatării miniere din Valea Jiului s-au unit în „Societatea de mine din Transilvania-Vest”. Rând pe rând au fost deschise alte unităţi miniere. Totul până în anulCItește mai departe
Concurs naţional de gimnastică, la Petroşani
La începutul lunii mai, sute de gimnaşti din întreaga ţară se vor întrece la Petroşani. Concursul naţional de gimnastică aerobică “Cupa Parâng” a devenit o tradiţie, iar organizatorii sunt cei de la Clubul Copiilor Petroşani. Municipalitatea de la Petroşani susţine sportul, astfel că din bugetul local a fost alocată suma de 9000 de lei. “Practicarea unui sport reprezintă şansa unei dezvoltări armonioase, a găsirii unui echilibru între spirit şi trup, iar copiii care urmează calea sportului, descoperă disciplina, atât de necesară pentru clădirea unui viitor de succes. Fiecare copilCItește mai departe
Aplicație pentru smartphone pentru vizitatorii Cetății Deva
Primăria Municipiului Deva organizează luni, 25 aprilie 2016, ora 13.00, evenimentul de lansare a aplicaţiei pentru telefoanele mobile – Top City Card. Aplicaţia va fi utilizată pentru ghidaj, inclusiv audio, în Cetatea Deva şi va putea fi descărcată gratuit de către deţinătorii de carduri BCR City Card şi Top City Card. Întâlnirea pentru lansarea aplicaţiei are loc în Cetatea Devei. La eveniment și-au anunțat participarea primarul Municipiului Deva, Petru Mărginean, reprezentantul Top City Card (Asociaţia Clujul Văzut Altfel) şi al BCR, care este parte în acest proiect. Municipiul Deva este al doilea oraşCItește mai departe
Crosul Cetăţii Regale a Haţegului a marcat cu succes deschiderea calendarului de evenimente în Geoparcul Dinozaurilor
Cea de-a doua ediţie a Crosului Cetăţii Regale a Haţegului a reunit la start, în acest week-end, 222 de participanţi de toate vârstele şi 60 de voluntari care au asigurat buna desfăşurare a evenimentului. În acest an, competiţia s-a desfăşurat pe parcursul a două zile. Vineri, 22 aprilie 2016, au luat startul copii şi tineri cu vârste de până la 17 ani, în cadrul concursului MiniCrosul Adaconi desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „I. C. Brătianu” Hațeg. Competiţia s-a desfăşurat pe 7 categorii de vârstă , câştigătorii primelor trei locuriCItește mai departe
Cum au ascuns guvernanții gunoiul sub preș. Datoriile mineritului, rostogolite printr-o succesiune de societăți
Privită mai mereu drept o „problemă socială”, Valea Jiului cu a sa industrie extractivă a fost ținta, mereu și mereu, a programelor de restructurare și reorganizare a guvernelor care au condus România. Companiile care administrau activitatea minieră au fost închise, rând pe rând și, odată cu ele, au fost îngropate și cele mai mari dintre sumele imense acumulate ca și datorii. Acum, ministerul Energiei intenționează să înființeze o nouă societate, care să preia activele identificate ca fiind oarecum viabile și care pot să-și continue activitatea, respectiv cele două unitățiCItește mai departe
Ștefan Gros, cel mai bătrân angajat din țară, mai are o dorință
Bătrânul de 98 de ani vrea să ajungă la pelerinajul din acestă săptămână care are loc la Straja. Ștefan Gros spune că vrea să parcurgă cei 10 kilometri cât presupune Drumul Crucii și va veni în Valea Jiului pentru a-și îndeplini visul. ”Sper să pot merge la Drumul Crucii și la 100 de ani. Vreau să vin și în acest an, nu mă sperie mersul pe jos, am putere și nu e nimic greu pe lumea aceasta dacă ai credință în Dumnezeu”, a spus moș Ștefan. Ciobanul, de 98 deCItește mai departe
SAPTAMANA VIITOARE SE IA CURENTUL IN JUDETUL HUNEDOARA. ENEL A ANUNTAT STRAZILE SI LOCALITATILE UNDE SE INTRERUPE ENERGIA ELECTRICA
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectată Orar Luni , 25 Aprilie 2016 Localitățile PRIHODIȘTE; TÂRNAVA DE CRIȘ; ȚĂRĂȚEL (zona Goșa) ; 09:00 – 16:00 Localitatea MERIȘOR; 09:00 – 16:00 Localitatea ANINOASA, str. Centru II, Bănciloni, Gării 09:00 – 16:00 Municipiul PETROȘANI, str . Egalității, Cuza Vodă, Împăratul Traian; 09:00 – 16:00 LocalitățileCItește mai departe
Restricții de apă, luni, în Vulcan, Deva și Criscior
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Luni 25.04.2016 in orasul: – Vulcan – intre orele 09.00 – 14.00. Zona afectata:Str. Traian, Blocurile 1-17,14,16, Aleea Muncii blocurile A1, 2a-6a, 2b,C6,C7,C11, C12, C13, e1, e2, Mihai Viteazu blocurile G3, G4, G22-G25,B1-B3, E1-E3, F8,F9. Motivul restrictiei: Remediere pierdere in subsolul blocului C6, Aleea Muncii. Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani Se sisteaza furnizarea apei potabile: in localitatea Deva, in data de 25.04.2016, intre orele 09:45CItește mai departe
Maghiarii din Valea Jiului se pregătesc de sărbătoare
În perioada 1-9 mai, la Petroşani vor avea loc activităţi dedicate Zilelor Culturale Maghiare. Vor avea loc expoziţii de fotografii, se va servi gulaş, dar va avea loc şi un concert. Toate aceste activităţi sunt susţinute, financiar, şi de municipalitatea de la Petroşani care contribuie cu suma de 1.500 de lei. “Această sumă reprezintă cheltuieli de cazare şi masă pentru Corul Minerilor din Varpalota, care va susţine un spectacol în data de 8 mai 2016, la Biserica Catolică Sfânta Varvara din Petroşani”, spun reprezentanţii Primăriei Petroşani. În cadrul ZilelorCItește mai departe
Dorina Niţă a strâns peste 1000 de semnături
Dorina Niţă a reuşit în mai puţin de o săptămână să strângă peste 1000 de semnături. Astfel, aceasta se pregăteşte pentru a-şi depune dosarul pentru a candida la funcţia de primar al municipiului Petroşani. “Dragii mei, vă mulțumesc! Datorită vouă, am reușit să strâng peste 1000 de semnături în doar câteva zile. Mâine îmi voi pregăti dosarul de candidatură”, scrie Dorina Niţă pe pagina sa de Facebook. Dorina Niţă şi-a dat demisia din Partidul Naţional Liberal la câteva zile de la lansarea candidaturii lui Tiberiu Iacob Ridzi. Aceasta se aflaCItește mai departe
FIoriile – Tradiţii şi obiceiuri de Duminica Floriilor
Creştinii ortodocşi prăznuiesc, duminică, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu frunze de palmier, şi fiind totodată sărbătoarea celor care poartă nume de flori. În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi ca Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, aşa-numita Săptămână Mare, de după cele 40 de zile de post. De Florii seCItește mai departe