Guvernul tehnocrat acuzat că s-a „contaminat” de cianuri

În timp ce Guvernul evită să își facă datoria legală de a trimite un punct de vedere Parlamentului privind legea de interzicere a cianurii, miniștri ai cabinetului Cioloș fac promisiuni alarmante industriei miniere, atrag atenţia cei de la Mining Watch într-uncomunicat dat luni publicităţii.
Aceştia au arătat că ministrul Economiei, Comerţului și Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, a declarat că dorește găsirea unor soluţii „care să elimine barierele birocratice, în așa fel încât să se poată relansa activitatea în domeniul exploatării resurselor”.  „Declarațiile recente ale ministrului Borc au rolul de a contrabalansa punctul de vedere al ministrului Pașca Palmer și a pune presiune în interiorul Guvernului pentru menținerea unor tehnologii poluante în industria minieră, precum cea bazată pe folosirea cianurii,” a declarat Roxana Pencea din partea rețelei Mining Watch România. Costin Borc a readus în discuție controversatele schimbări legislative dorite de industria minieră în cadrul Forumului Minier Român, eveniment organizat și sponsorizat de directorul Samax, după cum spun activiştii de mediu. Iar firma Samax, deţinută de compania junior Carpathian Gold, este cea care ar intenţiona să exploateze la suprafață aurul și cuprul de la Rovina, județul Hunedoara.
„Modificarea Legii Minelor în favoarea companiilor miniere a fost propusă prima dată de senatorii Toni Greblă și Ioan Rușeț și, mai apoi, de guvernarea Ponta prin două tentative eșuate: Legea Specială pentru Roșia Montană din septembrie 2013 și propunerea Ponta-Şova-Plumb de schimbare a Legii Minelor din decembrie 2013. Principalul motiv pentru care industria minieră dorește schimbarea Legii Minelor este declararea mineritului neferos ca fiind de interes național . Această prevedere le-ar permite companiilor să exproprieze proprietățile cetățenilor din zonele cu resurse naturale în subsol”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Mining Watch. Activiştii de mediu dezvăluie faptul că Forumul Minier Român, la care a participat ministrul Borc, este organizat de Asociația Profesională Munții Apuseni, al cărei președinte este Alexandru Nicolici, administratorul Samax România, compania despre care activiştii spun că a fost înființată într-un apartament din Baia Mare și deținută, prin intermediul unor companii offshore înregistrare în Insulele Virgine, de Carpathian Gold. În mai 2015, Carpathian Gold își anunța investitorii că a obținut licența de exploatare pentru zăcământul de aur și cupru de la Rovina şi, în doar 24 de ore, prețul acțiunilor la bursă creșteau cu 200%.
„În realitate toate acestea au fost o schemă pentru a capitaliza la Bursă în condițiile în care licența nu a fost nici până azi aprobată prin Hotărâre de Guvern. Mai mult, într-o investigație  recentă, Rise Project a arătat structura piramidală a companiilor offshore care dețin proiectul minier Rovina ce sunt folosite pentru evitarea plății taxelor și asumării responsabilității în caz de accident”, se mai precizează în documentul citat anterior.
Pe de altă parte, Roxana Pencea este de părere că declarația lui Borc nu diferă decât ca formulare de declarațiile unui Ponta sau a unui Șova din perioada în care erau influențați de Roșia Montană Gold Corporation.
[slideshow_deploy id=’17636′]


« (Știre anterioară)