Nemulțumit de pedeapsă
Tânărul care s-a urcat fără permis la volan, a făcut praf patru mașini și a rănit două persoane, vrea o pedeapsă mai blândă
Bărbatul a făcul apel la sentința magistraților petroșăneni, chiar dacă aceștia au fost îngăduitori în raport cu faptele comise. Instanța l-a condamnat pe individ la un an și șapte luni de închisoare, dar a dispus amânarea aplicării pedepsei. Judecătorul a stabilit ca în termen de 2 ani de zile, individul să fie cuminte și dacă îndeplinește toate măsurile de supraveghere, automat scapă de executarea celor aproape doi ani de pușcărie. La apel sentința poate fi schimbată de magistrați și instanța de apel ar putea să nu fie la fel de indulgentă. Totodată ar putea să-l achite pe tânăr. Reamintim că individul s-a îmbătat criţă şi i s-a făcut de o plimbare prin centrul localităţii, deşi nu avea permis de conducere. S-a urcat într-o maşină de teren ce aparţinea unui cunoscut de-al său şi din cauza băuturii a acroșat o dubiţă parcată, după care a tamponat un autoturism care circula în fața sa şi pe care l-a proiectat într-un copac.
[slideshow_deploy id=’17636′]