Sute de mii de români ar avea de suferit de pe urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

 

Nu doar cei care muncesc în Regatul Unit, circa 300 de mii de români, ci și România, în general, va avea de suferit de pe urma unei eventuale ieșiri a Angliei din UE. Situația dezastruoasă a fost conturată de europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler.

-- 12-10-23 Cdp on SME 13

”În primul rând, avem în acest moment în jur de 150.000 de români care lucrează legal, cu permis de muncă în Marea Britanie. Cifrele neoficiale se situează undeva între 300.000 și 400.000 de persoane. Drepturile de cetățean european ale acestor persoane trebuie respectate în oricare dintre alternative. Apoi Marea Britanie este un partener economic important al României, pe locul 5 în ceea ce privește destinația exporturilor: peste 2-2,3 miliarde de euro. Sigur, în eventualitatea unei ieșiri a Marii Britanii din UE, trebuie găsite noi mecanisme și noi reguli conform cărora să se deruleze aceste relații comerciale”, a explicat Winkler.

În opinia parlamentarului european, o eventuală ieșire a Marii Britanii din UE ar putea influența viitorul Uniunii, existând pericolul creării unei Europe „cu două viteze”, în care procesul de integrare să fie diferit pentru țările din Vest și Est.

În 23 iunie, cetățenii Marii Britanii vor vota, prin referendum, rămânerea sau ieșirea din Uniunea Europeană.

[slideshow_deploy id=’19869′]