Cea mai frumoasă procesiune religioasă are loc în Straja
Mii de credincioşi participă în Vinerea Mare la o procesiune care reeditează chinurile Mântuitorului pe „Drumul Crucii“.
În Vinerea Mare, pornind de la poalele Munţilor Vâlcan şi până în inima Staţiunii Straja, se desfăşoară un pelerinaj ortodox unic în România, la care participă deopotrivă turişti, credincioşi din zone îndepărtate ale ţării, cât şi localnici. „Drumul Crucii” cum este numit pelerinajul presupune parcurgerea unui traseu de zece kilometri între Lupeni şi schitul din Vârful Straja situat la 1.440 de metri altitudine. Credincioşii duc pe braţe şi umeri sau însoţesc o cruce din lemn masiv, care cântăreşte peste 100 de kilograme. Procesiunea religioasă începe de la orele amiezii, din centrul municipiului Lupeni unde călugării schitului din Straja dar şi cei de la Mânăstirea Lainici se roagă şi ţin o slujbă pentru participanţi. Pelerinajul imită fidel drumul parcurs de Iisus Hristos în ziua răstignirii pe cruce.
„Procesiunea este condusă de un sobor format din 14 preoţi şi călugări care se roagă pe tot traseul de 10.145 de metri, iar pe această distanţă pelerinii fac 14 opriri, la 14 troiţe ridicate pe marginea drumului. La fiecare popas preoţii citesc cele 12 Evanghelii. Pe crucea de peste 100 de kilograme şi 5 metri lungime, transportată de credincioşi cu braţele sunt imagini cu cele 14 popasuri care se fac în drumul până la schit, o bucată de lemn din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, adusă de pe muntele Athos, precum şi moaştele mai multor sfinţi. Prin Drumul Crucii se încearcă rememorarea suferinţei la care a fost supus Mântuitorul pentru iertarea păcatelor noastre”, spune Emil Părău, organizatorul acestei procesiuni devenită tradiţie. Pelerinajul durează mai mult de patru ore, timp în care se merge pe un drum anevoios, iar oamenii speră astfel să-şi găsească izbăvirea de păcate. Procesiunea a făcut şi miracole de-a lungul timpului. Oameni care erau bolnavi, după ce au ţinut post şi au urmat pelerinajul, au spus că la scurt timp au simţit o ameliorare a stării lor de sănătate.
[slideshow_deploy id=’17636′]