Vopsitul ouălor, tradiţie la Casa Pollicino

 

Copiii de la Casa Pollicino au vopsit ouăle de Paşte, iar invitatul lor a fost chiar primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta i-a ajutat pe copii să pregătească masa pentru sărbătorile Pascale.

IMG_20160427_121330

“Noi suntem o casă şi dacă suntem o casă şi avem spiritul unei case, noi nu ne dezminţim. Copiii noştri aparţin acestei case şi sunt sufletul acestei case. Fiind în întâmpinarea celui mai mare praznic al creştinătăţii, Învierea Domnului, aşa cum este tradiţia şi în casa noastră după ce ne-am primenit casa, începem pregătirea pentru Sfânta sărbătoare. Primul gest este acela de a încondeia ouăle, iar copilaşii noştri vopsesc ouăle”,  a declarat Florentina Presecan, directorul Casei Pollicino.

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi este de părere că fiecare persoană ar trebui să fie alături de aceşti copii, indiferent de ocazie.

“E o activitate plăcută şi simbolică. În fiecare an sunt invitat de Casa Pollicino şi să vin să particip la această activitate de vopsit ouă. E o mare bucurie pentru cei mici şi cred că astfel de evenimente sunt bine de făcut cât mai des. Pentru ei e o motivaţie în plus şi o satisfacţie că pot să facă ceva util. Suntem în săptămâna mare, urmează Sărbătorile de Paşte, cea mai importantă sărbătoare creştină şi cu siguranţă toţi creştinii sunt mai buni, cu mai multă dragoste şi mai multă grijă pentru copiii care au nevoie. Copiii de la Casa Pollicino au nevoie de mai multă atenţie din partea noastră şi în astfel de momente trebuie să fim alături de ei”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Aproape 100 de copii au ajutat la vopsirea ouălor de Paşti. Cu mic, cu mare fiecare şi-a arătat priceperea şi talentul, iar ouăle vopsite sunt opere de artă realizate cu mânuţele unor copii speciali.

 

[slideshow_deploy id=’19869′]



« (Știre anterioară)