HUNEDOARA. Se caută director pentru DGASPC!
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Hunedoara.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul psihologie, sociologie, asistenţă socială, ştiinţe umaniste şi arte, ştiinţe administrative, ştiinţe juridice, ştiinţe economice, medicină; (Pot participa la concursul organizat pentru ocuparea postului şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului universitar de lungă durată în alte domenii decât cele prevăzute mai sus, cu condiţia să fi absolvit studii postuniversitare sau studii de masterat în unul dintre domeniile prevăzute anterior, precum şi programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică, în condiţiile art. 5 alin. 4 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr.1434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei Generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
- studii de masterat sau postuniversitare absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice în condiţiile legii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 3 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 27 mai 2016, ora 10:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:
- copia actului de identitate;
- formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
- copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
- cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
- adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
- declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.
Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.
[slideshow_deploy id=’24093′]