La Apa Serv, pensionarea salariaților vine împreună cu respectul cuvenit veteranilor în câmpul muncii
Remarcabilul gest de apreciere pe care conducerea operatorului de apă din Valea Jiului – SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroșani – îl aduce pentru fiecare salariat ajuns la vârsta ieșirii la pensie a continuat anul acesta prin gestul similar de care a avut parte în aceste zile, doamna Gherman Valentina.
Deși nu a fost decât un simplu muncitor necalificat la Secția de Apă – Canal de la Petrila, Valentina Gherman și-a făcut cu prisosință datoria la locul său de muncă de la Rezervorul și Stația de Pompe din Petrila, activând în cadrul Apa Serv în toți cei 21 de ani de existență ai acestei societăți. În plus, pe cartea de muncă a domniei sale s-au adunat nu mai puțin de 35 ani și 4 luni.
În semn de apreciere a activității sale în cadrul Apa Serv, dar și al întregii sale activități în câmpul muncii, cu ocazia ieșiri la pensie, condcerea Apa Serv a dorit să-i ofere doamnei Valentina Gherman un moment festiv. Astfel, în cadrul unei mici festivități, aceasta a fost distinsă chiar de către directorul general al Apa Serv, Costel Avram, cu o diplomă de onoare. ”Cu prilejul pensionării, după o viață de muncă, conducerea societății vă dorește, atât dumneavoastră cât și celor pe care-i îndrăgiți, multă sănătate, fericire și să aveți parte de cât mai mulți ani de pensie însoțiți de sănătate și numai bucurii. În plus, vă mulțumim sincer pentru toată activitatea dumneavoastră pe ați depus-o cu responsabilitate în cadrul societății noastre”, i-a transmis directorul general Costel Avram de pe acum fostei angajate ieșite la pensie.
La festivitatea de premiere a participat și șeful Serviciului Personal-Salariazare dn cadrul SC Apa Serv Valea Jiului, d-na Lăcrămioara Drăgoescu.
[slideshow_deploy id=’13835′]