Scandal într-un club din Petroşani!
Sambata noaptea, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de către angajatul unui club din Petroșani cu privire la faptul că în interiorul localului are loc un conflict spontan între două persoane.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat o tânără în vârstă de 19 ani, care a declarat că în timp ce se afla în incinta clubului a fost agresată fizic de un bărbat, care i-a adresat injurii și a ameninţat-o cu acte de violenţă, moment în care a intervenit personalul de ordine, care l-a scos pe agresor în afara localului, acesta părăsind zona.
Victima s-a deplasat la Spitalul de Urgență Petroșani, pentru acordarea de îngrijiri medicale, după care s-a prezentat la Poliţia Municipiului Petroşani, unde a depus plângere prealabilă.
În urma investigaţiilor efectuate, polițiștii au stabilit că agresorul este un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Petroșani, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Petroșani au demarat activități procedurale sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, care a dispus cercetarea suspectului în stare de libertate.
[slideshow_deploy id=’27126′]
Foto: arhiva