Ilie Botgros nu mai are nicio cale să scape de procesul pentru delapidare

 Judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au respins contestația formulată de fostul primar al Aninoasei, Ilie Botgros, apreciind că este nefondată.
botgros
Ilie Botgros a contestat decizia judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul Judecătoriei Petroşani, care a stabilit că sunt îndeplinite condițiile legale de demarare a procesului penal.
Fostul primar al oraşului Aninoasa, Ilie Botgros, a fost trimis în judecată pentru delapidare şi purtare abuzivă, într-un dosar în care cercetarea s-a întins pe mai mulţi ani.
Reclamaţia pe baza căreia s-a demarat cercetarea a fost formulată de actualul primar, Nicolae Dunca. Fostul edil este acuzat că, în perioada ianuarie 2011-iulie 2012, ar fi ridicat suma de peste 1,5 miliarde de lei vechi din fondurile publice, bani pe care nu i-a returnat administrației locale și pentru care nici nu a depus documente justificative. În primăvara anului trecut, procurorii au decis să pună sechestru pe casa și terenul pe care îl deține în proprietate Ilie Botgros, anchetatorii susținând că există indicii temeinice că primarul a săvârșit faptele de care e acuzat, adică a luat bani din casieria primăriei.
De precizat că Ilie Botgros mai vrea încă un mandat la primărie, după ce în 2012 a fost învins de actualul edil, Nicolae Dunca. Botgros candidează pe listele Alianței pentru Hunedoara.
 
 [slideshow_deploy id=’19869′]