Turiştii sunt aşteptaţi la festivalul narciselor
Mii de narcise sălbatice pot fi admirate până spre finalul lunii iunie în rezervaţia de pe raza localităţii Sălaşu de Sus.
Peisajul unic oferit de Poiana cu narcise, de la poalele Retezatului, este prilej de festival pentru locuitorii satelor din zone, iar în acest an, pe 22 mai, se dă startul petrecerii. Festivalul a devenit o tradiție, iar turiștii și localnicii trebuie să pășească măcar pentru câteva minute în poiana de poveste plină cu narcise. Zona în care florile sălbatice acaparează câteva hectare are şi ea o poveste interesantă pentru orice turist. Se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare între localităţile Sălaşu de Sus şi Nucşoara, în apropierea Parcului Naţional Retezat, şi este o „insulă preistorică“, în care cresc plante care au rezistat încă din perioada glaciară, când toată zona era o imensă taiga, aproape la fel cum este astăzi Siberia.
Din paradisul de plante preistorice, poate cel mai mult atrage un „regal“, cel al narciselor. Apariţia florilor în insula de la poalele Retezatului, în perioada în care n-ar mai trebui să înflorească, este explicată de specialişti prin faptul că printre pietrele de granit de sub sol curg ape reci din Munţii Retezat care „au efect de frigider şi răcesc locul“. Astfel aici s-a păstrat o insulă cu un climat rece şi umed unde pot fi observate vietăţi extrem de interesante. Odată cu apariţia narciselor, în poiană se „trezeşte la viaţă“ şi fluturele Grilaj. Acesta nu trăieşte decât câteva zile. Bătrânii povestesc că acest fluture îi călăuzeşte pe cei morţi în „Lumea de apoi“. Un alt fluture care este întâlnit în Poiana Narciselor de la poalele Retezatului, Albăstriţa, are o poveste la fel de interesantă. Despre Albăstriţă se spune că îşi hipnotizează victimele, mai exact furnicile, pe care le ademeneşte cu nişte sunete speciale, apoi secretă o substanţă hipnotizantă. Ţinta Albăstriţei nu sunt furnicile, ci muşuroiul lor. Odată hipnotizate, furnicile duc Albăstriţa în muşuroi, unde fluturele găseşte căldură, adăpost şi hrană suficientă fără a depune niciun efort. În timpul festivalului li se permite turiştilor şi invitaţilor să culeagă câte o narcisă pentru a avea o amintire din acel loc.
[slideshow_deploy id=’13837′]