LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA SE FAC ANGAJĂRI
Primăria Municipiului Deva, Județul Hunedoara organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de conducere vacante, în cadrul Direcției Dezvoltare a Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Deva, după cum urmează:
- director executiv;
- director executiv adjunct.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- director executiv:
- studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice, administrative sau inginereşti;
- absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani;
- perfecţionări/specializări în managementul proiectelor dovedite cu certificat/atestat/diplomă.
- director executiv adjunct:
- studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe inginereşti;
- absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani;
- certificat/atestat/diplomă în domeniul IT;
- perfecţionări/şpecializări în managementul proiectelor dovedite cu certificat/atestat/diplomă.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 25 mai 2016: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 07 iunie 2016, ora 11:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Deva din Deva, Piața Unirii nr. 4, Județul Hunedoara, telefon 0254/213.435, 0254/218.579, interior 112.
[slideshow_deploy id=’24093′]