Instanţa a desemnat un nou expert în procesul pe Cinematograful „Victoria” din Petroşani

 
Instanţa Tribunalului Hunedoara care judecă procesul dintre Primăria Petroşani şi societatea Keops Serv a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 2 iunie şi asta din cauză că de la dosar lipseşte raportul de expertiză, cerut de magistraţi.
victoria-660x330
 
De precizat că, la termenul din data de 7 aprilie, instanţa a dispus înlocuirea expertului desemnat pentru efectuarea raportului de specialitate, iar acum s-a pronunţat un nou termen şi asta din cauză că raportul de expertiză nu este finalizat.
Acţiunea în instanţă a fost înaintată de patronul Keops Serv SRL Petroşani, Siminel Iordache, care îşi cere înapoi banii investiţi în proiectul de reabilitare a Cinematografului „Victoria”, după ce Primăria Petroşani a semnat contractul de finanţare pentru acest obiectiv cu Compania Naţională de Investiţii  şi a denunţat înţelegerea.
Clădirea cinematografului, situată într-o zonă centrală a municipiului Petroşani, aproape de sediul administraţiei publice locale, a fost abandonată ani de zile. În 2009, imobilul a trecut din proprietatea privată a statului şi administrarea Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm” în domeniul public al municipiului Petroşani şi administrarea CL Petroşani. Doi ani mai târziu, însă, omul de afaceri Siminel Iordache a luat în concesiune prin licitaţie publică fostul Cinematograf Victoria pentru a-i reda funcţionalitatea. Pe lângă obligativitatea de a-i păstra obiectul de activitate timp de 5 ani, investitorul anunţa că vrea să deschidă şi o sală de bowling  cu două piste, o sală de jocuri, o casă de pariuri sportive şi un fast food.  Locaţia a fost curăţată, atât în exterior, cât şi în interior, iar apoi municipalitatea a decis să ia înapoi clădirea pentru a putea finanţa proiectul din fonduri europene.  
Ulterior, edilii au anunţat că lucrările de reabilitare și modernizare a Cinematografului Victoria din municipiul Petroșani vor fi efectuate printr-un proiect finanţat de Compania Națională de Investiții, astfel că s-a denunţat înţelegerea cu omul de afaceri petroşănean.
De precizat că Cinematograful Victoria din Petroşani nu mai funcționează din anii 90.
[slideshow_deploy id=’24093′]


(Următoarea știre) »