Autoritățile din Vulcan întâmpină Ziua Asistenților Medicali cu măsura realizărilor dedicate și acestora
Astăzi este Ziua Internațională a Asistenților Medicali. În mod evident, evenimentul nu a trecut neobservat nici de autoritățile admnistrației locale, cu atât mai mult cu cat edilii orașului sunt angrenați în campania electorală care vizează obținerea unui nou mandat de primar și viceprimar, dar și a unui număr important de mandate pentru consilierii locali ai PSD.
În locul unui simplu mesaj de felicitare, edilii Vulcanului preferă să vorbeasă și cu acest fericit prilej aniversar despre modul în care autoritățile locale Vulcane a ales să acționeze în așa fel încât și munca asistentelor medicale, la el ca și cea a medicilor de la Spitalul Municipal Vulcan să aibă loc într-un mediu cât mai propice pentru acest gen de activități.
În acest sens, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile reamintește că, dacă înaintea alegerilor din anul 2012, Spitalul Municipal Vulcan se confrunta cu grave probleme, fiind luată la un moment dat în calcul chiar închiderea acestuia, anul 2016 regăsește aceeași unitate medicală nu doar in fața unor ample programe de modernizare, dar și cu investiții deja finalizate în acest sens. Aici funcționează, din luna martie a acestui an, noi cabinete medicale în domenii extrem de importante cum sunt cele de ORL (dr. Mihai Preda și dr. Oana Giosu), Oftalmologie (dr. Cristian Buliga), Nutriție și diabetologie (dr. Natalia Rahotă) sau Endocrinologie (dr. Liliana Diaconu), toate beneficind și de o echipă competentă de asisente medicale.
”Investițiile de la Spital nu se opresc însă doar aici. Urmează reabilitarea termică a spitalului, în maxim 3 luni, pe un proiect realizat în colaborare cu UNDP și pentru care deja am aprobat în Consiliul local cofințarea. De asemenea, se lucrează la etajul 1, unde se va deschide o Secție de Îngrijiri Paleative, pe care noi o vedere foarte importantă pentru întreaga Vale a Jiului. Iar pentru anul viitor, avem deja în plan reabilitarea ambulatoriului si dotarea acestuia pe fonduri europene”, spune la rndul său Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.
Dincolo de toate aceste lucruri, având în vedere totuși că astăzi se sărbătorește, la Vulcan ca și peste tot în lume Ziua Asistențului Medical, lierii administraţiei locale vulcănene le mulţumesc tuturor angajaţilor din Spitalul Municipal Vulcan şi din Policlinică pentru serviciile de calitate oferite cetăţenilor. „Vă dorim multă sănătate şi vă asigurăm că vom face tot ce putem pentru ca dumneavoastră să aveţi condiții bune de muncă şi salarii decente. La mulți ani, doamnelor asistente și domnilor asistenți de la Vulcan”, transmit primarul Gheorghe Ile şi viceprimarul Cristian Merisanu.
[slideshow_deploy id=’33108′]