Ziua în care Vulcanul a plans cu lacrimi de huilă. S-au scurs 14 ani de la cumplitul accident din 15 mai 2002

 
În memoria celor 10 ortaci morţi  pe altarul cărbunelui în cumplitul accident din 15 mai 2002, sindicaliştii, împreună cu conducerea Minei Vulcan şi a  Complexului Energetic Hunedoara au organizat vineri, la Vulcan, mai multe acţiuni comemorative. Pentru ortacii de la Vulcan şi pentru familiile celor trecuţi în nefiinţă, cei 14 ani scurşi de la tragedie nu au estompat durerea şi suferinţa.
comemrorare_vulcan
 
În 15 mai 2002 pământul s-a cutremurat la Vulcan. Pentru 10 ortaci a fost ultimul şut, iar lacrimile nu s-au uscat niciodată pe orbajii familiilor acestora, ai colegilor şi tovarăşilor lor. Trei ortaci au murit pe loc, iar alţi câţiva au fost daţi dispăruţi. Zeci de ore salvatorii au muncit fără întrerupere, iar colegii acestora, familiile lor strânse la gura minei au sperat într-o minune, deşi se ştia că şansele ca vreunul să mai fie în viaţă erau infime. După câteva zile, când acţiunile salvatorilor minieri s-au încheiat, bilanţul a fost cutremurător. Explozia a fost provocată de o aprindere de metan, soldată cu prăbuşirea unui dig, la o adâncime de 350 de metri. Acum, în memoria ortacilor morţi pe altarul cărbunelui, sindicaliştii, împreună cu conducerea Minei Vulcan şi a  Complexului Energetic Hunedoara au organizat mai multe acţiuni comemorative.   Daniel Calimandruc, liderul minerilor de la Vulcan, ar fi trebuit să fie în mină în acea zi fatidică, când iadul s-a dezlănţuit. Atunci a simţit cu adevărat că există Dumnezeu, pentru că ceva l-a determinat să se întoarcă acasă şi a scăpat cu viaţă. Nu va uita, însă, niciodată durerea acelor momente şi nici pe colegii lui care au pierit în măruntaiele pământului. „Noi am organizat comemorarea colegilor noştri, cei 10 morţi de la Mina Vulcan din 2002. Ne-am readus aminte de imaginea lor, am povestit despre întâmplările trăite împreună. Vreau să vă spun că a fost exact schimbul meu. Eu în acea zi am venit până în staţie, dar m–am reîntors acasă. Cred că aşa a vrut Dumnezeu. Atunci chiar am simţit că există Dumnezeu, pentru că cineva m-a întors acasă. La vremea respectivă eram electricianul din zona lor… Îmi readuc perfect aminte ziua evenimentului. Am venit atunci la mină şi nu îmi venea să cred. Aşteptam în rampa puţului ca salvatorii minieri să scoată la suprafaţă cât mai multe persoane în viaţă. Ştiam din experienţă că după explozie este foarte rar ca cineva să scape. Din păcate, cei 10 n-au mai reuşit să fie salvaţi. Mina şi-a cerut încă o dată tributul… Noi nu trebuie să-i uităm şi din acest motiv îi comemorăm an de an. Trebuie să ne rugăm tot timpul pentru ei şi să ne aducem aminte de momentele pe care le-am trăit împreună, să le putem povesti”, a declarer Daniel Calimandruc.
 
vulcan_2002.110 mineri au pierit pe altarul huilei
 
Explozia de la Mina Vulcan, din 15 mai 2002, a avut loc aproape de ora 21.00 la 350 de metri sub pământ. Primul bilanţ a fost de trei morţi, patru răniţi şi şapte mineri dispăruţi, care, din nefericire, s-au transformat apoi în victime ale cumplitului accident ce a îndoliat Valea Jiului. Femei, copii, bărbaţi au ieşit pe străzi să afle amănunte, iar cei care aveau pe cineva apropiat în subteran au venit într-un suflet la poarta minei şi nu au plecat de acolo toată noaptea. După câteva ore au început să sosească veştile, care nu erau deloc bune, mai ales că suflul puternic al exploziei se prăbuşise şi un dig din subteran, astfel că minerii prinşi înăuntru nu au avut nicio şansă de salvare.
vulcan_2002
După două replici ale primei explozii, echipele de salvatori minieri au fost oprite să mai coboare în subteran pentru o perioadă, avându-se în vedere experienţele nefaste ale altor accidente, când salvatorii au murit la rândul lor încercând să salveze vieţi. La Mina Vulcan în acea noapte cumplită s-a deplasat ministrul Industriilor de la acea vreme, Dan Ioan Popescu, şi, pe lângă măsurile organizatorice, a dispus acordarea de sprijin material familiilor afectate. Ulterior, Executivul a aprobat acordarea a câte 100 de milioane de lei pentru familiile minerilor decedaţi în urmă accidentului de muncă de la Exploatarea Minieră Vulcan, din seara zilei de 15 mai şi, totodată, s-a decis acordarea sumei de 80 de milioane de lei pentru fiecare dintre cei patru mineri grav accidentaţi.  Ajutoare financiare au venit şi de la sindicate şi administraţie, însă pentru familiile celor urcaţi mult prea repede la ceruri nicio compensaţie bănească nu a putut alina sufletele cernite de durere.
[slideshow_deploy id=’19869′]