Romeo Beja a făcut cerere pentru întreruperea executării pedepsei

Fostul vicepreședinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Romeo Beja, condamnat la închisoare pentru subminarea puterii de stat, a cerut întreruperea executării pedepsei.

romeo_beja_mediafax

Romeo Beja nu a reușit să-i convingă pe magistrați că termenul de prescripție privind executarea condamnării a trecut, și din acest motiv cere întreruperea pedepsei. Solicitarea sa a fost înregistrată la Tribunalul București, însă, judecătorii au constatat că nu este de competența lor să o soluționeze și au declinat dosarul către Curtea de Apel Bucureşti. Fostul lider al minerilor nu a calculat corect cei zece ani necesari pentru prescrierea faptei și a venit în țară, fiind săltat de jandarmi și polițiști și băgat în celula Penitenciarului Rahova. Fostul vicepreşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, organizaţia sindicală înfiinţată şi condusă de Miron Cozma, rămâne cel mai celebru hunedorean fugar.

[slideshow_deploy id=’19661′]