Se dau bani de la stat. Cum se pot obţine cote din aproape 5 milioane de lei

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate în cadrul schemelor de plăți directe pentru agricultură, a ajutoarelor excepționale cu caracter temporar, a măsurilor de piață și intervenție în agricultură, a celor de informare și promovare pentru produsele agricole pe piața internă și în țările terțe, a măsurii de promovare a vinurilor.
13266034_774534532649208_4473990626391908245_n

Prin actul normativ adoptat miercuri, se alocă temporar, până la 31 decembrie 2016, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale suma de 1,786 milioane lei, din veniturile din privatizare. Această sumă se adaugă alocării temporare de 3,6 milioane lei, adoptată prin HG 174/2016 Ministerului Agriculturii, în același scop și prin același mecanism. Din sumele alocate temporar din venituri din privatizare se vor deconta mai rapid plățile agricultorilor, măsură care îi va sprijini să-și asigure resursele financiare pentru desfășurarea activităților din agricultură.

După ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plăţile, cheltuielile realizate se transmit Comisiei Europene prin Declaraţiile lunare, iar Comisia Europeană le rambursează Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, urmând să fie restituite Ministerului Finanţelor Publice.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură resursele necesare efectuării plăţilor de către A.P.I.A. beneficiarilor schemelor de plăţi directe pentru agricultură, a ajutoarelor excepționale cu caracter temporar, a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, a măsurii de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, a măsurii de promovare a vinurilor, care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
[slideshow_deploy id=’19661′]
Sursa: RTV.NET