Și „bun simț”, și „bun-simț” sunt corecte, însă ele au sens diferit. Astfel, în funcție de ce vrem să transmitem, scriem sintagma cu sau fără cratimă.

Scris cu cratimă, „bun-simț” este un substantiv compus (căci este format prin alăturarea a două cuvinte) și are sensul de “decență”.

În această situație, cuvântul va fi folosit ca un tot-unitar și la celelalte forme flexionare. Astfel, vom spune “bunul-simț” sau “bunului-simț”.

De cealaltă parte, atunci când folosim sintagma “bun simț” fără cratimă, nu mai vorbim de un substantiv compus, în care două cuvinte funcționează ca un tot-unitar, ci avem două cuvinte independente – adjectivul “bun” și substantivul “simț”. În această formă, sintagma are sens de “bună intuiție”.

Nefiind un tot-unitar, „bun simț” poate fi folosit și în varianta „simț bun”, însemnând același lucru. Mai mult chiar, adjectivul „bun” poate fi înlocuit și cu alte adjective ca să transmită un mesaj similar sau chiar unul mai puternic (simț extraordinar, simț fantastic, simț puternic etc).

Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (DOOM 2)

[slideshow_deploy id=’19869′]

Sursa: avocatnet.ro