Ministrul de Finanţe, veşti noi despre Prima Casă

Anca Dragu, ministrul Finanțelor, a declarat miercuri că s-a decis suplimentarea plafonului de garanții pentru 2016 destinat programului „Prima Casă” cu 500 de milioane de lei, întrucât s-a dublat numărul de solicitări de finanțare în primele patru luni ale anului.
creditul_prima_casa

„Motivul pentru care am făcut această alocare suplimentară acum a fost exact numărul foarte mare de solicitări pe care l-au înregistrat băncile în primele patru luni, dar în contextul acestui nou cadru legislativ, respectiv darea în plată. Ceea ce am observat este că în primele patru luni am avut solicitări duble față de anii 2015 și 2014. Ca atare ne așteptăm ca pe o perioadă de câteva luni această cerere să scadă, nu avem motive să considerăm că cererea se va păstra dublă până la sfârșitul anului”, a explicat ministrul, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

În acest context, Dragu a susținut că Executivul va analiza dacă va mai suplimenta acest fond, precizând că noi alocări nu depind de rectificarea bugetară.

„Această alocare nu ține cont de rectificarea bugetară. Alocările pe acest plafon de garantare pot avea loc în orice moment. (…) În măsura în care aceste sume vor fi alocate și folosite vom face o analiză și vom veni cu o nouă propunere”, a mai spus ministrul Finanțelor.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Sursa: RTV.NET: