Noi lucrări de investiții derulate de Apa Serv Valea Jiului
La solicitarea unor locatari de pe strada Valea Lupsască din municipiul Vulcan , privind alimentarea cu apă a gospodăriilor din zona, Apa Serv a demarat lucrări pentru alimentarea a 10 gospodării care pana in prezent se alimentau din surse proprii improvizate cu apă neconformă din punct de vedere al potabilităţii.
Lucrarile s-au realizat intr-un termen scurt fiind implicat personal din cadrul Apa Serv, investiţia fiind asigurata din resurse proprii. In aceiaşi perioada au fost executate lucarări de extindere a reţelei publice de alimentare cu apă pentru locuitoirii din zona Moliviş şi Maleia aferente localitaţilor Petrila si Petroşani, astfel ca prin realizarea de aproximativ 1000 m de reţea de apă potabilă au fost alimentate de asemenea un numar de 15 gospodării in zonele enumerate mai sus. Lucrarile au fost realizate din resurse proprii si au ca termen de executie 3 săptamani. Locatarii din această zona au făcut solicitarea pentru a fi racordaţi la reteaua de apă in contextul diminuării contiunue a cantităţii si calităţii resurselor individuale( fântani) individuale. Soluţia tehnica realizării acestei reţele a fost posibilă numai dupa extinderea sistemului de alimentare cu apă din zona Moliviş – Petrila finalizat pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu, implementat cu succes in Valea Jiului.
“Lucrările enumerate mai sus aduc o imbunătaţire a calităţii vieţii pentru consumatorii din Valea Jiului care pana in prezent se confruntau cu problema alimentării cu apă potabilă. In permanenţă societatea noastră prin echipele de specialisti este preocupată de gasirea soluţiilor tehnice si financiare in vederea alimenatării cu apă potabilă a tuturor consumatorilor din aria delegata a SC Apa Serv Valea Jiului’ a declarat seful departamentului exploatare din cadrul Apa Serv, Florin Donisă.
[slideshow_deploy id=’13835′]