Punct final în competiția interșcolară județeană ”Cu viața mea apăr viața”
Vineri, 20 mai 2016 la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara s-a desfășurat faza judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, destinat exclusiv elevilor. Competiţia, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Hunedoara, s-a desfăşurat pe două categorii, respectiv una destinată şcolilor generale şi o alta destinată liceelor hundorene.
La concurs au participat peste 50 de elevi de gimnaziu și de liceu, grupați pe 5 echipaje de liceu si 8 echipaje de gimnaziu.
Potrivit organizatorilor, printre scopurile acestor întreceri, se evidențiază cunoașterea factorilor de risc potențial generatori de situații de urgență, adoptarea unui comportament adecvat și cunoașterea modului de acțiune în cazul unor urgențe, formarea și dezvoltarea la elevi a unor trăsături cum ar fi spiritul de echipă, inițiativă, curajul, perseverența, corectitudinea și disciplina.
Participanții s-au întrecut pe 3 probe de concurs, una teoretică și două practice (transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă, pe o distanță de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole).
În urma evoluției în concurs, clasamentul final al competiției a plasat pe poziția de lider, cu punctaj maxim obținut, echipajul Colegiului National „I.C. Bratianu”Hateg. Pe locul secund, s-au clasat elevii de la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”Hunedoara iar locul al III-lea a revenit echipajului de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Petroșani. Echipajul format din elevi ai Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila și-a adjudecat Cupa ”Fair-Play”.
În ceea ce priveşte competiţia între elevii de gimnaziu, concursul a fost cștigat de Şcoala Gimnazială “Ovid Densusianu” din cadrul Colegiului Național “I.C.Bratianu” din Hateg. Pe locul secund s-au claat elevii de la Şcoala Gimnazială Sântămăria Orlea, iar pe locul al III-lea s-a clasat echipajul Şcolii Gimnaziale Vălișoara. Cupa “Fair-Play” a competiției destinată elevilor de gimnaziu a fost câstigată de Școala Gimnazială din comuna Ribița.
[slideshow_deploy id=’33107′]