Bani pentru cetăți, din excedentul bugetar
Consiliul Județean Hunedoara a alocat aproape 500.000 de lei din excedentul bugetar pentru punerea în valoare a cetății de la Sarmizegetusa Regia și pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
În conformitate cu prevederile legale privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare.
Din acest excedent bugetar, consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 486.000 de lei pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare în anul 2016, pentru fosta Capitală a Daciei Preromane şi pentru Capitala Daciei Romane.
Astfel, pentru obiectivul de investiții ” Conservarea , protejarea , promovarea și dezvoltarea patrimoniului monumentului istoric Sarmizegetusa Regia” s-a alocat suma de 324,00 mii lei, pentru documentație de avizare a lucrărilor de intervenție ( DALI ) și pentru cererea de finanțare, plan de marketing și analiză, precum și previziune financiară pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, axa prioritară 5, prioritatea de investiții 5.1. Încă 162.000 de lei vor merge pentru obiectivul de investiții ” Conservare, restaurare la amfiteatrul și forul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, suma urmând să fie cheltuită în mod similar cu obiectivul precedent.
Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara. Ruinele cetății dacice Sarmizegetusa Regia au fost incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Ulpia Traiana Sarmizegetusa (nume complet: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost capitala provinciei romane Dacia. Situată la o distanță de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, colonia Ulpia Traiana a fost întemeiată după cucerirea acestuia de către împăratul Traian, între anii 108-110. Conform unui monument epigrafic, orașul a fost fondat din porunca împăratului de către generalul guvernator Decimus Terentius Scaurianus.
Așezarea a cunoscut o perioadă de dezvoltare care a durat până în a doua jumătate a secolului al III-lea, când a avut loc retragerea aureliană. În acest interval s-a construit pe bază de materiale variate, precum piatra locală de râu și stâncă, marmura, cărămida și țigla. Cea mai impunătoare clădire, amfiteatrul, avea o capacitate de cca. 5000 de persoane.
Ruinele orașului antic constituie un complex arheologic aflat în localitatea Sarmizegetusa din județul Hunedoara. O mare parte din suprafața orașului antic nu a fost excavată de arheologi.
[slideshow_deploy id=’30675′]
« Nu par să le pese de soarta propriului fiu (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Vrei să supraveghezi procesul de votare ? Fii observator voluntar Expert Forum ! »