Hoţii, cu ochii pe bunurile de patrimoniu. Sute de infracţiuni în doar 4 luni!

 Mii de obiecte de patrimoniu au fost recuperate de poliţişti în numai patru luni, ca urmare a acţiunilor desfăşurate pentru protejarea patrimoniului cultural național.
kosoni-muzeu-680x365
Un raport al IGPR relevă faptul că acţiunile derulate în primele 4 luni ale acestui an au dus la constatarea a aproape 200 de infracțiuni comise pe această linie și recuperarea a peste 6.600 de bunuri culturale, inclusiv din judeţul Hunedoara. Astfel, activitățile pe care le-au desfășurat polițiștii, în primele 4 luni, pentru cercetarea și tragerea la răspundere a celor care au săvârșit infracțiuni la regimul protejării patrimoniului cultural național, au dus la constatarea a 194 de infracțiuni ce au adus atingere patrimoniului nostru cultural. 106 persoane au fost cercetate, față de care a fost începută urmărirea penală. Dintre acestea, 29 au fost reținute ori s-au dispus alte măsuri preventive împotriva lor. „Din totalul infracțiunilor constatate în această perioadă, cea mai mare parte (52%) este reprezentată de cele comise la regimul autorizării construcțiilor (Legea nr. 50/1991 republicată), 19,5% este reprezentată de furturi, dintre acestea 64% fiind furturi comise în dauna lăcașelor de cult, iar 8% sunt infracțiuni de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zone cu patrimoniu arheologic, distrugerea unui sit arheologic ori efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absența certificatului de descărcare de sarcină arheologică”, spun reprezentanţii Poliţiei Române.
Polițiștii de investigații criminale au recuperat, în cele 4 luni, 6.653 de bunuri culturale mobile, dintre care 2.751 (aproximativ 41%) sunt bunuri arheologice și monede antice și medievale sustrase din siturile arheologice din România, fiind confiscate totodată și 94 de detectoare de metale (61 de la persoane juridice și 33 de la persoane fizice).
Aceste infracțiuni se referă la furt din situri arheologice, de bunuri de cult din biserici, mânăstiri și schituri, din locuințe și colecții particulare, din muzee sau colecții publice, precum și la infracțiuni ce privesc monumente istorice ori zone de protecție ale acestora, prevăzute de legi speciale
* Tezaur de monede Koson din aur, ascunse în apropierea locuinței
De exemplu, spun poliţiştii, ofițeri specialiști în protejarea patrimoniului cultural național din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut, la data de 12 mai a.c., un bărbat, pentru complicitate la furt calificat privind bunuri aparținând patrimoniului cultural național.  Acesta a fost ajutat de alți braconieri ai siturilor arheologice să sustragă bunuri aparținând patrimoniului cultural național.
În 2014, în apropierea locuinței sale, a fost depistat ascuns un tezaur de 139 de monede Koson din aur, din care bărbatul a vândut o monedă cu 700 euro, iar la începutul anului 2016 a vândut mai multe artefacte (trei statuete din bronz reprezentând zeități antice romane Seraphis, Minerva și Jupiter, o cupă metalică) și trei monede koson din aur.
În cauză cercetările penale continuă. Dosarul a fost instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Cazuri similare au fost, din păcate şi în alte judeţe ale ţării, unde oamenii legii au descoperit monede, săgeți, sulițe și alte bunuri din patrimoniul nostru cultural, recuperate în urma unor percheziţii domiciliare.
[slideshow_deploy id=’13837′]