Poteca spre Brădet va fi reabilitată
După ce zona de agreement de la Brădet a fost reabilitată pe fonduri europene, municipalitatea din Petroşani anunţă că şi poteca pietonală, care traversează de zeci de ani pădurea, va intra în reamenajare.
De asemenea, proiectul îi vizează şi pe ciclişti, care vor avea o pistă specială. „Avem în vedere, pentru acea zonă – am discutat şi cu Departamentul de Programe Europene – să reabilităm şi zona de scări, dar şi să amenajăm o pistă de biciclete în zona respectivă, care să fie accesibilă, în sensul să nu fie foarte abruptă. Asta înseamnă să mergem cumva în serpentine până sus, în zona Brădet”, a declarat primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.
În anul 2012, odată cu reabilitarea centrului civic din Petroşani, s-au desfăşurat lucrări de reamenajare şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării. Proiectul a avut o valoare totală de aproximativ 7 milioane de euro, contribuţia din bugetul local fiind de 19,5 milioane de lei. Conform planului detaliat de lucrări, în cadrul proiectului a fost reabilitată zona pietonală cuprinsă între Piaţa Victoriei şi Parcul „Comunitatea Europeană”, de lângă Teatrul de Stat „Ion D. Sîrbu” din Petroşani cu pavaj din piatră, întrerupt de zone verzi. De asemenea, au fost reabilitate ori s-au construit noi spaţii de odihnă, iar alte două parcuri au fost şi ele finalizate. În plus, lucrări de reamenajare s-au desfăşurat şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării.
[slideshow_deploy id=’17217′]
« Finala Cupei României Elită U19 are loc la Deva! (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Săptamâna aceasta se ia CURENTUL în județul HUNEDOARA! Vezi AICI unde! »