Percheziții în județul HUNEDOARA. Evaziune fiscală de aproximativ 50.000.000 lei
La această oră, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov efectuează 82 de percheziţii pentru probarea activităţii unei grupări infracționale, bănuite că ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 50.000.000 lei, prin evaziune fiscală.
La data de 24 mai a.c., 240 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 82 de percheziţii la domiciliile a 48 de persoane bănuite de evaziune fiscală, precum şi la sediile firmelor administrate de către acestea.
Percheziţiile se desfăşoară pe raza judeţului Ilfov (32), a municipiului Bucureşti (20) şi a județelor Dâmbovița (7), Giurgiu (6), Brăila (5), Arad (3), Dolj (3), Sibiu (2), Constanța (1), Mehedinți (1), Hunedoara (1) și Prahova (1). Totodată, polițiștii pun în executare 28 de mandate de aducere și citează, în vederea audierii, 20 de martori.
În fapt, în perioada 2014-2016, membrii grupării ar fi inființat 11 societăți cu comportament fantomă și ar fi emis facturi care nu au la bază operaţiuni reale către peste 200 de firme beneficiare, de pe raza județelor menționate, acestea din urmă având ca domeniu de activitate recuperarea de materiale reciclabile, comerțul cu diferite produse alimentare și nealimentare, construcții și prestări servicii.
Din cercetările efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov a reieşit faptul că administratorii firmelor beneficiare aveau ca scop sustragerea de la plata TVA-ului şi a impozitului pe profit.
O altă modalitate de fraudare folosită de membrii grupării infracționale a fost introducerea în circuitul financiar evazionist a unor mari cantități de deșeuri metalice colectate, fără documente de provenință și sub valoarea de piață. Astfel, acestea ar fi fost înregistrate doar scriptic în contabilitatea firmelor fantomă și tranzacționate fictiv între acestea.
Din investigații a reieșit că membrii grupării ar fi perceput în schimbul activității infracționale desfășurate un comision ce ar fi variat între 1-3% din totalul sumelor rulate prin conturile societăților fantomă, care se ridică la peste 200.000.000 lei.
Persoanele în cauză urmează să fie conduse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov.
Activitățile în acest caz au beneficiat de suportul Departamentului de Informații și Protecție Internă și al Direcției pentru Operațiuni Speciale – I.G.P.R..
Totodată la activități participă polițiști din cadrul Serviciul pentru Intervenție și Acțiuni Speciale– I.G.P.R., Serviciilor de Acțiuni Speciale I.P.J. Ilfov și D.G.P.M.B., precum și jandarmi ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române ( Gruparea Mobilă Ploiești Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București).
[slideshow_deploy id=’20328′]