Ioan Dorel Șchiopu: ” Dl. Savu Secrieru a acceptat să fie folosit, conștient sau nu, într-o luptă care nu-i aparține”

În timp Savu Secrieru a decis să intre în greva foamei, în fața Primăriei Vulcan, reclamând grave nereguli, iar nemulțumirile sale se îndreaptă mai ales către Dorel Șchiopu, care este și candidat al PSD la alegerile locale, solicitând ca acesta să fie retras de pe liste, Dorel Șchiopu crede că acesta este „o unealtă politică”.
1509318_402864533181475_1408554123_n
Dorel Șchiopu a luat atitudine și a decis să-i răspundă punctual lui Secrieru. „Excluderea subsemnatului de pe lista de candidaţi a PSD ar fi contrară legii. Nici dacă aş vrea eu să mă retrag de pe această listă nu aş putea. În altă ordine de idei, dreptul de liberă asociere, dreptul meu de a mă înscrie în orice partid politic este unul constituţional şi nu poate fi atins de ranchiunile personale ale nimănui.  Domnul Savu Secrieru a solicitat de mai multe ori, în scris şi verbal, informaţii despre situaţiile financiare ale CS Vulcan din 2009 până în prezent. I s-a răspuns de fiecare dată. Întotdeauna și-a întemeiat solicitările pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Această lege stabilește și modul de acționare în cazul în  care solicitantului nu i se răspunde sau este nemulțumit de modul în care i se răspunde. Nu a recurs niciodată posibilitățile oferite de această lege. A preferat întotdeauna scandalul mediatic unei variante legale și eficiente de rezolvare a doleanțelor domniei sale.  Nu sunt și nu am fost niciodată salariat (nici legal, nici ilegal) al Clubului Sportiv Vulcan. Am fost doar premiat, în calitate de instructor, pentru rezultatele pe care le-au obținut copiii de la secția de șah pe care i-am antrenat.  Urmare a incidentului nefericit în care fostul președinte al CS Vulcan s-a sinucis (ianuarie 2015), s-au efectuat mai multe anchete (procuratura, curtea de conturi etc.) foarte detaliate. S-a depistat un prejudiciu de cca. 80.000 lei (800 milioane lei vechi) pentru care vinovat a fost declarat Ion Pantilimon, fostul președinte. Nici un alt membru al Comitetului de Conducere nu a primit nici cea mai mică sancțiune. Astfel stând lucrurile, încercările adversarilor noștri politici de a lega numele unor candidați de subiectul sinuciderii fostului președinte și de problemele financiare ale clubului sunt doar speculații de natură electorală.   Sunt de acord și susțin fără nici o rezervă orice verificare a CS Vulcan, din partea oricărei instituții sau autorități abilitată în acest sens. Consider însă, că o anchetă a instituțiilor abilitate se solicită în scris acestor instituții. Nu prin intermediul organelor de presă. Aceasta, bineînțeles, dacă scopul este aflarea adevărului și nu scandalul mediatic sau denigrarea adversarilor politici.  Să fiu suspectat că fur din banii copiilor de la șah – în condițiile în care, la Vulcan participarea la antrenamente și la competiții este gratuită – este o  acuzație prea penibilă pentru a o putea comenta. CS Vulcan nu este în insolvență. Datorită acelui prejudiciu care nu poate fi decontat și justificat, CS Vulcan nu îndeplinește condițiile legale pentru a participa la licitațiile organizate de Primăria Municipiului Vulcan în baza Legii 350 / 2005 privind finanțarea activităților non-profit”, este punctual de vedere al lui Dorel Șchiopu. Pe de altă parte, acesta consider că Savu Secrieru este folosit, conștient sau nu, într-o luptă ce nu îi aparține. „ Ținând cont de cele prezentate mai sus și de faptul că acest protest se derulează tocmai în aceste zile de campanie electorală deși nemulțumirile sunt vechi de 2 – 3 ani, acțiunea d-lui Savu Secrieru se limitează a fi doar un atac politic grobian la adresa mea şi a partidului pe care îl reprezint. Un atac politic susținut de adversari politici disperați de perspectiva unui succes previzibil al PSD Vulcan în alegerile din 5 iunie 2016, adversari care și-au făcut din denigrare și dezinformare principalele arme pe care le folosesc în această competiție electorală. În condițiile în care eu nu am nici un motiv să regret că activitatea mea sportivă și politică este supusă dezbaterii publice și cu această ocazie, demersul și-a greșit ținta: victima acestui atac politic nu sunt eu sau partidul din care fac parte. Regretabil, dar victima este chiar dl. Savu Secrieru care a acceptat să fie folosit, conștient sau nu, într-o luptă care nu-i aparține”, mai spune Șchiopu.
Reamintim că Savu Secrieru a  decis să intre în greva foamei începând cu data de 31 mai. Bărbatul este tatăl a doi copii pasionați de șah și foști sportivi legitimați la CS Vulcan în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2016, dar în prezent sunt înscriși la un alt club sportiv. Spune că recurge la această formă de protest nemulțumit fiind de modalitatea de rezolvare a sesizărilor anterioare. Are mai multe revendicări și cere chiar să vină DNA-ul pentru a verifica documentele contabile ale Clubului Sportiv Vulcan, începând cu 2009 și până în prezent. Mai mult, protestatarul consideră că este utilă și verificarea tuturor tabelelor cu primele achitate sportivilor de la secția de fotbal, dar și semnăturile acestora. Mai mult, Savu Secrieru cere autorităților recuperarea salariilor acordate nelegal, conform actului de control al Curții de Conturi și sancționarea tuturor celor care au contribuit la intrarea în insolvență a CS Vulcan. Mai presus de toate, însă, protestatarul îi cere primarului Gheorghe Ile excluderea lui Ionel Dorel Șchiopu din toate funcțiile deținute și de pe listele de candidați ale PSD.
[slideshow_deploy id=’22083′]