Copiii protejează mediul, de Ziua Mondială a Mediului
Zeci de copii s-au plimbat pe străzile din Petroșani cu role, biciclete sau trotinete. Alături de ei s-a aflat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, cu cei doi copii ai săi, Maria și Andrei. Acțiunea organizată de Asociația Pro Parâng și susținută de Casa Pro Urbis și Consiliul Local și Primăria municipiului Petroșani a avut loc în cadrul Zilei Mondiale a Mediului.
“Vă felicit că sunteți alături de noi, e o zi importantă, e Ziua Mondială a Mediului și prin ceea ce facem noi astăzi, adică mergem cu bicicletele, cu rolele, cu trotinetele vrem să dăm un semnal că ne interesează mediul și că ne interesează viitorul vostru astfel încât noi avem datoria să îl păstrăm curat și nepoluat astfel ca generațiile viitoare să se bucure de ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu. Toți suntem datori să protejăm mediul înconjurător și astfel protejăm viața”, le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani celor prezenți.
Sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului a fost stabilită în anul 1972 în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, cu scopul de a marca deschiderea Conferinței de la Stockholm asupra Mediului Uman.
“În 1972 Organizația Națiunilor Unite a hotărât ca ziua de 5 iunie să fie Ziua Mediului, dar din motive obiective, astăzi sărbătorim această zi. Anul acesta, motto-ul acestei zile este “Să nu tranformăm planeta într-un deșert”. Prin aceste acțiuni încercăm și noi cu mic, cu mare să contribuim la acest lucru”, a declarat Eduard Wersanski, președintele Casei Pro Urbis.
Copiii au fost și intervievați de o colegă de-a lor cu privire la importanța protejării mediului înconjurător. Tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului — Luptă pentru speciile sălbatice! — ne încurajează pe fiecare dintre noi, atât la nivel instituțional cât și personal, să celebrăm toate aceste specii periclitate și să luăm măsuri pentru a ajuta și proteja speciile sălbatice, fie ele animale sau plante, pentru generațiile viitoare.
[slideshow_deploy id=’19869′]