Femeie accidentată pe DN 7, SIMERIA – DEVA

La data de 04.06.2016, în jurul orei 06:05, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din judeţul Mureș, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN7, pe direcția Simeria –Deva, în momentul în care a ajuns în intersecția semaforizată cu DJ687, a oprit la culoarea roșie a semaforului electric, intenționând să efectueze viraj la stânga spre Hunedoara, moment în care a fost tamponat în spate de un autoturism.  

ambulanta-accident

După producerea accidentului rutier, persoanele aflate autoturismul care a produs evenimentul au scos autoturismul de pe partea carosabilă, împingându-l în parcarea unui motel, după care au fugit de la fața locului.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a unei femei în vârstă de 44 de ani, din judeţul Mureş, pasager în autoutilitară.

 ”   În jurul orei 07:15, s-au prezentat la fața locului persoanele aflate în autoturismul care a produs evenimentul rutier, poliţiştii stabilind că autoturismul a  fost  condus de o tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna  Totești, care nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie și consumase băuturi alcoolice.  În autoturismul condus de tânără se afla un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Hațeg, pasager pe bancheta din spate, care, în urma accidentului, a suferit mai multe contuzii faciale, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență din Deva, pentru îngrijiri medicale. Tânăra  a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,35 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost  întocmit dosar penal” . au declarat reprezentantii IPJ Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’24093′]