Şomaj 2016. Cum obţii ajutorul de şomaj dacă eşti absolvent de liceu sau facultate

Absolvenţii de liceu şi de facultate au posibilitatea de a obţine indemnizaţia de şomaj, în urma înscrierii la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, potrivit legislaţiei în vigoare. Totuşi, aceste persoane au la dispoziţie o perioadă limitată pentru a cere ajutorul de şomaj.

bani

În situaţia în care, în maximum 60 de zile de la absolvire, nu-şi găsesc un loc de muncă potrivit pregătirii lor profesionale, absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de cel puţin16 ani pot cere indemnizaţia de şomaj, aşa cum prevede Legea nr. 76/2002.

Practic, este vorba de toate persoanele care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii în cadrul unei instituţii de învăţământ, indiferent că aceasta este de stat sau particulară. „În sensul prezentei legi, prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, prevede actul normativ.

Aşadar, pentru a putea cere ajutorul de şomaj, absolvenţii trebuie să fie înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul şi să nu realizeze venituri. Totuşi, eligibili sunt cosideraţi şi absolvenţii care obţin venituri din activităţi autorizate, însă doar dacă acestea sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă (în prezent, valoarea ISR este de 500 de lei).

De reţinut este că absolvenţii sunt nevoiţi să se înregistreze la agenţiile teritoriale sau la alţi furnizori de servicii de stimulare a ocupării forţei de muncă, potrivit normelor Legii nr. 76/2002, în cadrul termenului de 60 de zile de la absolvire. Dacă se înscriu după expirarea termenului, aceste persoane nu mai pot solicita ajutorul de şomaj. De altfel, acest aspect este subliniat şi într-un comunicat de presă recent al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit căruia „termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj”.

Important! Şi absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de cel puţin 16 ani, pot să ceară indemnizaţia de şomaj, însă doar dacă nu reuşesc să se încadreze în muncă potrivit pregătirii lor profesionale. În această situaţie, ajutorul de şomaj este acordat chiar de la data absolvirii.

Actele necesare şi cuantumul indemnizaţiei

Absolvenţii în vârstă de cel puţin 16 ani, care vor să se înregistreze la agenţiile teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, au nevoie de trei documente. Mai exact, conform unui comunicat al agenţiei bucureştene pentru ocuparea forţei de muncă, acestea sunt:

  • actul de identitate (original şi copie);
  • actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii (original şi copie);
  • o adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Apoi, dacă în cele 60 de zile de la absolvire nu reuşesc să se angajeze, absolvenţii pot cere indemnizaţia de şomaj. Aceasta se acordă timp de jumătate de an şi este o sumă fixă lunară, reprezentând 50% din valoarea ISR, adică 250 de lei. Concret, absolvenţii primesc, în total, 1.500 de lei.

În plus, absolvenţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot să se bucure, în baza înregistrării la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională sau chiar „consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri”, potrivit Legii nr. 76/2002.

În altă ordine de idei, ajutorul de şomaj este acordat absolvenţilor o singură dată pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Totuşi, dacă la data solicitării urmează o altă formă de învăţământ, aceştia nu pot să primească indemnizaţia.

[slideshow_deploy id=’22083′]

Sursa: avocatnet.ro